Explozia prețurilor. Mircea Coșea: România, singura țară europeană care poate reglementa această situație

Prețurile sunt crescute în mod artificial, pentru că apare specula, spune profesorul Coșea
Prețurile sunt crescute în mod artificial, pentru că apare specula, spune profesorul Coșea

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit despre instrumentul care poate rezolva, în România, problema prețurilor uriașe, un instrument pe care țara noastră îl are, dar nu îl folosește. 

Subiectul a fost abordat de profesorul Coșea într-o intervenție la postul de televiziune Realitatea Plus, în cadrul căreia s-a discutat inclusiv despre directiva europeană privind majorarea salariului minim pe economie.

România are o mare dificultate 

În acest sens, analistul a apreciat că prevederile respectivei directive ”se referă la economii cu stadiu de dezvoltare diferit. România are o mare dificultate în a aplica acest salariu. Germania sau Franța nu, nu au nici o problemă. Așa cum s-a întâmplat în multe alte țări, lucrurile au fost renegociate, dar în ce sens? În sensul prelungirii perioadei de aplicare. Aici este foarte simplu, ar trebui să facem și noi lucru acesta. 

Este adevărat, nu putem trece imediat la fapte, pentru că este o mare povară pe buget, dar și pe angajator. Dar pe de altă parte, salariul minim fiind baza ta de calcul al elementelor de salarizare pe ansamblul economiei, înseamnă că trebuie ridicate toate salariile. Și nu numai ele, dar și toate amenzile și multe altele. În concluzie, este destul de complicat. Deocamdată ar trebui să se discute cât și cum se aplică respectiva ordonanță, dacă se poate aplica, dar în nici un caz în acest moment”, a explicat profesorul Coșea. 

Presiune artificială pe piață

În privința prețurilor, a continuat invitatul postului de televiziune menționat mai sus, ”ele au explodat inclusiv pentru că există o presiune artificială pe piață. Noi suntem acum într-o situație conjuncturală, aceea a postului, când lumea caută vegetale, în special legume, iar mai târziu românii se vor concentra pe produsele pentru Paște, ouă și carne de miel. Prețul de la producător este mărit până la zece ori la prețul de la raft. Ceea ce înseamnă că apare specula.

Spun foarte clar. Aici nu mai este vorba cu cât a crescut costul. Costul putea să rămână la aceeași valoare, putea chiar să se reducă puțin, având în vedere că anumite elemente de calcul au scăzut, cum ar fi cele privind energia, dar ele au crescut pentru că este o speculă. Piața crește, piața cere astăzi legum și carne de miel, iar producătorii și distribuitorii ridică prețul în mod artificial. Este ceva inacceptabil. 

România, singura țară din Europa

Și vreau să spun un lucru foarte important. România este singura țară din Europa, care are un instrument de reglementare a acestei situații. Acest instrument, bine că a fost făcut, se numește Ordonanța de urgență împotriva speculei. Din păcate, aceeastă ordonanță nu este folosită, nu funcționează, nu este pusă în aplicare. Dacă ar fi pusă, vă garantez că anumite prețuri ar scădea, pentru că sunt multe lucruri care se adaugă de la producător la raft. În defavoarea consumatorului”, a subliniat profesorul de economie. 

Citește și Mircea Coşea: Ne gândim mai mult la maşini, decât la faptul că putem dispărea într-o clipă în urma unui accident sau a unei boli

... Noi suntem foarte apţi de a găsi, sclipitor câteodată, soluţii imediate. Suntem inapţi de a avea o strategie a viitorului nostru. Ne gândim mai mult la carieră, ne gândim mai mult la câţi bani să cheltuim şi să avem, ne gândim mai mult la maşini, la automobile decât la faptul că putem dispărea într-o clipă ca urmare a unui accident sau a unei boli. Şi acesta nu ar fi lucrul cel mai grav, pentru că indivizii dispar. Problema este ce lasă în urma lor: greutăţile familiei, copiilor şi aşa mai departe", a spus Coşea....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9485
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9479
USD
Azi 4.5545
Diferența -0.0049
Zi precendentă 4.5594
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 30-03-2023
EUR flag1 EUR = 4.9485 RON
USD flag1 USD = 4.5545 RON
GBP flag1 GBP = 5.6239 RON
CHF flag1 CHF = 4.9726 RON
AUD flag1 AUD = 3.0513 RON
DKK flag1 DKK = 0.6644 RON
CAD flag1 CAD = 3.3636 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0343 RON
NOK flag1 NOK = 0.4363 RON
SEK flag1 SEK = 0.4375 RON
XAU flag1 XAU = 288.1415 RON
Monede Crypto
1 BTC = 130370.10RON
1 ETH = 8206.94RON
1 LTC = 409.54RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.71% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.84%
6 luni: 7.18%
12 luni: 7.54%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12040.01 -0.11%
BET-BK 2275.03 0.08%
BET-FI 49931.78 0.45%
BET-NG 904.57 -0.05%
BET-TR 23422.00 -0.11%
BET-TRN 23304.77 -0.11%
BET-XT 1046.48 -0.06%
BET-XT-TR 2023.27 -0.06%
BET-XT-TRN 2013.81 -0.06%
BETAeRO 880.99 -0.04%
BETPlus 1799.41 -0.10%
RTL 26808.07 0.46%

Opinii

Mircea Coșea
Care sunt marile pericole ale acestui an

Oamenii de afaceri prognozează o stagnare a economiei româneşti în 2023

Economia românească va stagna în acest an, în...

De fapt, nu facem decât să alegem răul cel mai mic

Ce-i așteaptă pe români. Mircea Coșea: Schimbări în bugetul familiei

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0