Experimentul Olandei: PACHETE TURISTICE de încercare

grecia_3_59692000_77591100
Turiștii pot intra în Grecia pe baza adeverinței de vaccinare (mai veche de 14 zile) sau a unui test PCR efectuat în ultimele 72 de ore.
Proiectul a fost inițiat de reprezentanții industriei turismului din Olanda, cu sprijinul Guvernului de la Haga. Rezervările au început miercuri, pachetul turistic cuprinzând o vacanță de 8 zile pe insula grecească Rodos.

Inițiativa se dorește a fi un experiment pentru a afla dacă se pot organiza evenimente de acest tip în condiții de siguranță în timpul pandemiei.

Sejurul va începe pe 12 aprilie și este o inițiativă a industriei turismului care a primit și sprijinul guvernului olandez.

Numărul participanților a fost limitat la 187 de turiști, iar aceștia vor fi selectați în baza „criteriilor guvernului olandez”.

Citește și: Pensionarii, victime sigure ale escrocilor. Avertismentul Loteriei Naționale

Participanții trebuie să prezinte un test negativ atunci când călătoresc, nu vor părăsi locația și vor intra în carantină la întoarcerea în Olanda.

Costul pachetului turistic este de 399 EUR pentru cazare, zbor și teste pentru coronavirus.



Articole recomandate Vezi toate articolele
x close