Radu Mazăre, condamnare. Afacerile din Brazilia, la mâna statului român

Andreea Craciun |
Data actualizării: | Data publicării:
Radu Mazăre
Radu Mazăre
  • Radu Mazăre

Fostul primar fugar al Constanței, Radu Mazăre, este la un pas de a rămâne fără o parte importantă a investiţiilor făcute în afara ţării. Motivul: Parlamentul a aprobat o lege în acest sens, iar președintele Klaus Iohannis a promulgat-o. În paralel, autoritățile române au început procedurile în vederea repatrierii și se va emite mandat de urmărire internațională și europeană pe numele fostului primar al Constanței.

Concret, o lungă perioadă de timp, autoritățile române au negociat cu autoritățile braziliene posibilitatea încheierii unui acord bilateral de cooperare pe parte penală, acord care s-a transformat într-o lege care în prezent este în vigoare. Potrivit surselor DCBusiness, autoritățile române s-au deplasat în Brazilia și au semnat cu Republica Federativă a Brazilei un acord, iar apoi au inițiat legea în Parlamentul României, ea fiind aprobată în unanimitate.

Cum ar putea fi afectat Mazăre de acest act normativ, ţinînd cont de faptul că el este acum în Madagascar? Afacerile sale în Brazilia nu sunt deloc de neglijat iar prin acest acord oficialităţile române ar putea ajunge mult la uşor la fostul primar al Constanţei. Totodată, pe baza noii legi, primarul fugar Radu Mazăre  ar putea rămâne fără afaceri importante pe care le derulează deja în Brazilia. 

Mazăre și afacerile din Brazilia

În noiembrie 2016, edilul mărturisise magistraților instanței supreme că vrea să facă investiții imobiliare în Brazilia și Madagascar, cu banii lui Elan Schwartzenberg. E vorba despre două terenuri în Brazilia, achiziționate în 2007 și 2008 și de cele „apoximativ două hectare” într-o zonă turistică din Madagascar.

În stilul care l-a consacrat, Radu Mazăre joacă tare. Deşi era plasat sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu şi trafic de influenţă, fostul primar al Constantei a fugit în Madagascar în decembrie 2017. A dat în schimb un telefon prin care a informat autorităţile că este în Madagascar. De pe plajele însorite, fostul primar Radu Mazăre, judecat, și condamnat în mai multe dosare penale, le-a transmis poliţiştilor că nu o să revină curând în ţară.

Marius Niculescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța: ”Astăzi, la ora 12:00, trebuia să se prezinte la sediul poliţiei. L-a informat pe ofiţerul de caz că nu poate să ajungă şi nu o să mai vină, că este pe teritoriul statului Madagascar şi a cerut acolo azil politic.”, a fost declarația dată de polițist după ce au aflat că Mazăre a fugit. 

A investit bani in Brazilia

Fostul primar se afla sub control judiciar din 2016 şi nu a lipsit niciodată de la întâlnirea cu ofiţerul de caz. El a fost cercetat pentru de abuz în servicu, trafic de influenţă. Încă din 2012, pe când era primar al Constanței, Mazăre şi-a deschis o afacere în Madagascar și alta în Brazilia, unde ar avea statut special și unde este unul dintre refugile lui Mazăre. Are acolo un resort cu 16 bungalowuri, toate cu vedere spectaculoasă la Oceanul Indian. Cei aproape 300.000 de euro pentru ridicarea complexului au fost asiguraţi de un investitor. Terenul de două hectare a fost luat în concesiune pe 99 de ani, pentru că, potrivit legilor malgaşe, niciun străin nu are voie să deţină proprietăţi acolo. A plătit un euro pe metru pătrat, dar a trebuit să primească botezul şefului de trib din zonă.

"Cu fraţii Mazăre fac afaceri de la Revoluţie până astăzi. Eu aveam o consignaţie în Iaşi, ei aduceau marfă, ulterior ne-am ocupat de publicitate. Aveam panouri publicitare în Constanţa cu ani de zile înainte ca Radu să ajungă primar. (...) La un moment dat, fraţii Mazăre, că nu vorbesc nepărat de Radu, au fost în Brazilia, au fost în Madagascar, mi-au făcut propuneri de investiţii. Pe unele nu le-am acceptat, pe două le-am acceptat. Am finanţat 30 de hectare de plajă în Brazilia, proprietatea mea, am acceptat achiziţia şi construcţia respectivului proiect, resortul în Madagascar, în ambele datorită faptului că ei le-au identificat şi se ocupă de managementul proprietăţilor. Au un mic procent, acte notariale făcute acum 7-10 ani, 15 ani în afara ţării, pe care nu le falsifică niciodată”, a spus omul de afaceri Elan Schwartzenberg, fugit din ţară de peste şase ani şi urmărit internaţional. El susţine că le-a dat fraţilor Mazăre 175.000 de euro în mai multe tranşe.
 

Radu Mazăre este judecat în şapte dosare penale şi cercetat de DNA în alte patru. La finalul săptămânii trecute, magistrații instanței supreme l-au condamnat definitiv, pe Radu Mazăre la 9 ani de închisoare cu executare.  Autoritățile române au început procedurile în vederea repatrierii și se va emite mandat de urmărire internațională și europeană pe numele fostului primar al Constanței.

Dosarul retrocedărilor frauduloase de pe litoral a ajuns la final după ce a fost tergiversat vreme de un deceniu, în special la Curtea de Apel Bucureşti. Magistraţii de la Curtea Supremă au condamnat definitiv 32 de persoane în dosarul al cărui prejudiciu depăşea 100 de milioane de euro.

Forfaleza, preferata mai multor politiceni români

Mai mulți politiceni și-au făcut un business în Brazilia, susține presa. De exemplu, Fortaleza, Brazilia, apare într-o deja celebră investigație de presa referitoare la Liviu Dragnea.  Alte afaceri celebre care s-ar derula acolo sunt Regiotrans – Costel Comana și frații Mazăre – Elan Schwartzenberg.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 325750.53RON
1 ETH = 16387.96RON
1 LTC = 431.77RON
1 XRP = 2.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel