Evazioniștii vor putea scăpa numai cu amenzi. Cum este posibil

evaziune_48148100
Parlamentul insistă să pune o limită a sumei de la care evazioniștii pot face pușcărie
Cei care fac evaziune fiscală vor putea scăpa numai cu o amendă penală, în anumite condiții.

Un nou act normativ, care a fost adoptat de Senat, prevede că cei care acoperă prejudiciile care sunt de maximum 100.000 de euro, pot scăpa numai cu amendă penală.

La săvârșirea oricărei fapte de evaziune fiscală prevăzută de Legea evaziunii, inculpații vor putea să scape doar cu amendă dacă, în cursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, acoperă prejudiciul integral, dacă acesta este de maximum 100.000 de euro. Totuși, inculpații vor trebui să achite inclusiv dobânzi și penalități, spune avocatnet.ro.

„În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda”, se spune în proiectul legislativ.

În cazul unui prejudiciu de sub 50.000 de euro, se va aplica numai o sancțiune administrativă.

Cei 10 fugari de lux ai României, gaură de jumătate de miliard de euro. Câţi ajung înapoi acasă

Scapă doar cu amendă toți inculpații care au săvârșit împreună faptele de evaziune, chiar dacă plata prejudiciului o face doar unul dintre făptași.

Noua propunere prevede că evazioniștii pot scăpa de închisoare dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății (până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive) vor acoperi prejudiciul - majorat cu 20% și la care se vor adăuga dobânzi și penalități. Măsura va fi valabilă numai pentru faptele de evaziune de la articolele 8 și 9 din Legea evaziunii.

În prezent, legislația prevede că acoperirea integrală a pretențiilor părții civile, în timpul urmăririi penale sau a judecății (până la primul termen), limitele pedepsei cu închisoarea sunt reduse la jumătate. Practic, modificările din Parlament ar putea face viața mai ușoară evazioniștilor, care ar ajunge mult mai greu la închisoare, mai notează avocatnet.ro.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close