Europarlamentare: Proeuropenii din Fine Gael, învingători în Irlanda

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Primii care au votat au fost britanicii și olandezii
Primii care au votat au fost britanicii și olandezii

Partidul proeuropean al premierului irlandez Leo Varadkar, Fine Gael, se află pe primul loc la alegerile europene desfăşurate vineri în Irlanda, după o campanie dominată de Brexit, indică sondajele efectuate la ieşirea de la urne.

Centriştii din Fine Gael (Familia Irlandeză) se situează pe primul loc în două din cele trei circumscripţii electorale (Ireland South şi Midlands-North-West), în timp ce Verzii au câştigat în Dublin cu 23%, potrivit sondajelor anunţate în seara votului.

Votând vineri la Dublin, Varadkar a avertizat că Brexitul intră într-o fază "foarte periculoasă", după demisia anunţată a premierului britanic Theresa May care ar putea fi înlocuită cu un "brexiter" mai dur, în opinia sa.

"Orice s-ar întâmpla însă, noi rămânem calmi", a afirmat el. "Vom continua să creăm, să întărim şi să aprofundăm alianţele noastre în întreaga Uniune Europeană şi vom face în aşa fel încât să protejăm Irlanda", a adăugat prim-ministrul.

Citește și Alegeri europarlamentare: Prima mare surpriză vine din Olanda

În circumscripţia Ireland South, Fine Gael a obţinut 16% din voturi, potrivit sondajelor, iar celălalt partid de centru important, Fianna Fail (Partidul Republican), şi formaţiunea de centru stânga Sinn Fein (Noi Înşine) erau la 13%.

La Dublin, Verzii au obţinut 23% din voturi, urmaţi de Fine Gael (14%) şi Fianna Fail (12%). Majoritatea partidelor s-au mobilizat intens pentru a consolida locul ţării lor în proiectul european, o modalitate de a atenua consecinţele Brexit-ului pentru economia irlandeză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0694
Diferența -0.0013
Zi precendentă 5.0707
USD
Azi 4.3258
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3258
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0694 RON
USD flag1 USD = 4.3258 RON
GBP flag1 GBP = 5.8565 RON
CHF flag1 CHF = 5.4221 RON
AUD flag1 AUD = 2.8769 RON
DKK flag1 DKK = 0.6791 RON
CAD flag1 CAD = 3.1257 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4630 RON
XAU flag1 XAU = 506.8417 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501149.68RON
1 ETH = 20213.81RON
1 LTC = 507.63RON
1 XRP = 13.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20831.380.87%
BET-BK4030.700.75%
BET-EF1127.090.53%
BET-FI73651.16-0.18%
BET-NG1514.180.66%
BET-TR48341.830.87%
BET-TRN46740.020.87%
BET-XT1785.470.79%
BET-XT-TR4056.750.80%
BET-XT-TRN3932.370.79%
BETAeRO956.220.39%
BETPlus3051.290.83%
RTL46642.870.96%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel