Eugen Teodorovici: PSD, singurul partid care a construit cu adevărat pentru România

DCBusiness Team |
Data publicării:
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici spune că nu își ia rămas bun ci la revedere, într-un mesaj în care explică faptul că ”prin tot ceea ce am realizat în țară și în afara granițelor sale, am urmărit promovarea intereselor României și ale cetățenilor români”.

Fostul ministru de Finanțe a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care, printre altele, mulțumește colegilor de partid și colaboatorilor săi.

”Nu este un mesaj de rămas bun, ci unul de la revedere.

Pentru că nu voi părăsi decât o funcție, dar nu și legătura trainică, atât profesională, cât și umană, pe care nimeni și nimic nu o va putea distruge vreodată. Pentru că nu este decât finalul celui de-al doilea mandat de ministru al finanțelor și finalul unei perioade de muncă intensă, de discuții și negocieri aprinse, de satisfacții imense alături de oameni și de profesioniști dedicați și devotați misiunii lor de slujitori ai administrației și ai finanțelor acestei țări.

Pentru că, prin tot ceea ce am realizat în țară și în afara granițelor sale, am urmărit promovarea intereselor României și ale cetățenilor români. Pentru că am creat un motiv de mândrie națională gestionând cu maximă competența și eficiență Președinția României la Consiliului Afacerilor Economice și Financiare în prima jumătate a acestui an.

Pentru că am creat punți de colaborare și am întărit și extins dialogul cu toate organismele și instituțiile din zona sistemului public și privat, cu partenerii economici și sociali, cu societatea civilă și, nu în ultimul rând, cu angajații și angajatorii; pentru că nu există angajat fără angajator, așa cum nu există nici angajator fără angajat.

Contribuabilii în pericol! Ce riscă, dacă nu plătesc

Pentru că, cel puțin în calitate de senator, dar și de președinte executiv al PSD, singurul partid care a construit cu adevărat pentru România și pentru români, activitatea mea profesională va rămâne foarte strâns legată de tot ce înseamnă finanțe, fiscalitate, investitii, relații cu instituțiile europene și cu organizațiile economice și financiare internaționale, cu mediul de afaceri, cu mediul bancar, cu sindicatele și cu toți cei care pot contribui și influența pozitiv dezvoltarea României.

Dragi și stimați colegi, parteneri și colaboratori, vă mulțumesc pentru profesionalismul, fermitatea și onestitatea voastră, dar și pentru perseverența de care ați dat dovadă, oricât de dificil și incomod am fost uneori, de multe ori... pentru voi.

Un gând special adresez mediului de business, pentru excelenta colaborare în promovarea măsurilor atât de necesare dezvoltării afacerilor.

Nu în ultimul rând, îi asigur pe toți contribuabilii, cărora le doresc să fi înțeles buna mea intenție în a aduce schimbările în calitatea relației cu ANAF, că interesul meu pentru susținerea măsurilor de reformare a acestei instituții va fi cu atât mai susținut de acum înainte.

Tuturor vă doresc numai bine și să continuați așa cum am stabilit. Să continuați să insistați!

La revedere și pe curând!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 420537.67RON
1 ETH = 8038.33RON
1 LTC = 378.30RON
1 XRP = 9.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17139.47-0.10%
BET-BK3192.27-0.08%
BET-EF933.76-0.06%
BET-FI60917.51-0.22%
BET-NG1238.040.21%
BET-TR37795.41-0.10%
BET-TRN36737.01-0.10%
BET-XT1469.71-0.15%
BET-XT-TR3185.97-0.15%
BET-XT-TRN3103.39-0.15%
BETAeRO836.58-0.32%
BETPlus2528.23-0.08%
RTL38240.34-0.11%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Steagul SUA / Foto: Freepik

De ce a scos Donald Trump România din programul Visa Waiver

Revocarea accesului României la programul Visa...

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel