Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, le-a declarat jurnaliștilor de la Der Speigel că a acceptat să lupte în Caucaz pentru că soția sa și cei trei copii ai săi sunt blocați într-o tabără de refugiați de la granița dintre Siria și Turcia.
Sirianul a mai declarat că a făcut parte din Brigada Sultanului Muray, o subgrupă a Armatei pentru Eliberarea Siriei, care a luptat împotriva lui Bashar al Assad.
Nagorno-Karabah aparține de Azerbaidjan conform legilor internaționale. Dar de fapt, regiunea este controlată de Armenia.
Miza conflictului din Nagorno-Karabah. Cine sunt actorii
În încleștările din ultima săptămână au murit deja câteva sute de oameni iar conflictul amenință să se extindă.
Rusia susține Armenia pe de o parte iar pe de alta furnizează armament către Azerbaidjan. Turcia s-a alăturat părții azere. Ca și în Siria, Turcia și Rusia se află în tabere opuse.
Turcia a trimis deja 1.000 de mercenari sirieni cu toate că oficialii au declarat că nu s-au angajat activ în războiul din Caucaz.