Elon Musk, cea mai BOGATĂ persoană din ISTORIA ratingului Forbes

Simona Haiduc |
Data publicării:
Grație acțiunilor Tesla
Grație acțiunilor Tesla

Grație creșterii acțiunilor Tesla, averea lui Elon Musk s-a apropiat pentru scurt timp de 300 miliarde de dolari, ceea ce l-a făcut cel mai bogat om din istoria ratingurilor revistei, transmite Forbes. La închiderea tranzacțiilor bursiere, valoarea totală a activelor sale a ajuns, luni, la 271,3 miliarde de dolari, cu aproape 41,7 miliarde de dolari mai mult decât la închiderea bursei de vineri.

Este adevărat că, marți, averea patronului Tesla a coborât la 254,9 miliarde de dolari. Chiar și așa, este un record pentru Forbes.

Până acum, cea mai bogată persoană din istoria clasamentelor Forbes a fost fondatorul Amazon, Jeff Bezos. Când acțiunile Amazon au atins nivelul maxim, în iulie, averea lui a crescut la 212 miliarde de dolari, evaluată acum la 196,5 miliarde de dolari.

Primul clasament al celor mai bogați oameni conform Forbes a apărut în 1918, când erau evaluate averile a 30 cei mai bogați americani.

Pe atunci, lider a fost desemnat John Rockefeller, cu 1,2 miliarde de dolari (în 2021 ar fi însemnat 21 miliarde de dolari, ținând cont de inflație).

În 1982, revista a început să întocmească clasamente regulate, prezentând prima ediție a Forbes 400 (o listă a celor mai bogați 400 de americani).

În 1987, a fost publicată prima listă a proprietarilor celor mai mari averi ale lumii (The World's Billionaires), listă în fruntea căreia a fost plasat magnatul japonez Tsutsumi Yoshiaki, cu 20 de miliarde de dolari (circa 47 miliarde de dolari la cursul actual).

Citește și Elon Musk a dat lovitura? Tesla a bulversat toate previziunile

Din 1997 până în 2008, clasamentul celor mai bogați oameni din lume a fost condus de fondatorul Microsoft, Bill Gates.

În 2008, după izbucnirea crizei financiare globale, Gates a coborât pe locul trei, prima poziție revenind investitorului Warren Buffett (62 de miliarde de dolari sau 77 de miliarde de dolari la cursul actual.

În 2009 și din 2014 până în 2017, Bill Gates a revenit în fruntea clasamentului, între 2010 și 2013, el fiind detronat de omul de afaceri mexican Carlos Slim.

În 2018, fondatorul Amazon Jeff Bezos a urcat pentru prima dată pe cea mai înaltă poziție a ratingului Forbes. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0891
Diferența -0.0006
Zi precendentă 5.0897
USD
Azi 4.374
Diferența 0.0082
Zi precendentă 4.3658
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0891 RON
USD flag1 USD = 4.3740 RON
GBP flag1 GBP = 5.8684 RON
CHF flag1 CHF = 5.4654 RON
AUD flag1 AUD = 2.9297 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1468 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0276 RON
NOK flag1 NOK = 0.4343 RON
SEK flag1 SEK = 0.4762 RON
XAU flag1 XAU = 649.3669 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414797.34RON
1 ETH = 14349.67RON
1 LTC = 315.00RON
1 XRP = 9.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27095.461.45%
BET-BK5354.921.38%
BET-EF1473.981.41%
BET-FI98128.122.65%
BET-NG1995.261.14%
BET-TR63450.961.45%
BET-TRN61292.051.45%
BET-XT2334.221.51%
BET-XT-TR5343.411.51%
BET-XT-TRN5175.631.51%
BETAeRO979.941.05%
BETPlus3930.681.47%
RTL61088.461.48%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel