Economia și afacerile, BLOCATE de primari. Murad, revoltă: În Constanța e doar hi-hi, ha-ha. Ciolanul se împarte, dar timpul costă bani

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:
Mohammad Murad
EXCLUSIV
Mohammad Murad

Mohammad Murad a vorbit în emisiunea de astăzi despre afaceri și piedicile pe care le pun primarii, dar și despre orașul Constanța care nu s-a mai dezvoltat de ceva timp. 

"Vreau să vorbesc așa despre proiecte pe termen scurt și mediu și lung și dacă suntem pe aceeași lungime de undă cu primarii din zonă, despre care, din păcate, nu pot să spun că am motive să-i laud. Nici nu are rost să criticăm, dar să găsim soluții astfel încât să gândim măcar după 30 de ani într-un mod matur și să nu ne mai uităm la vecinii noștri bulgari sau din Croația, sau Grecia, sau Turcia cu invidie, să învățăm de la alții unde au făcut mai bine și să facem lucrurile la fel. Și sunt convins că turismul poate fi o variantă foarte bună având în vedere că economia românească s-a schimbat din '90 încoace.

România nu se mai poate baza pe industria grea și știu foarte bine acest lucru și ca urmare, există sectorul de servicii și turismul, sunt două sectoare foarte importante și de asta s-a dezvoltat foarte mult pe IT și pe servicii, nu avem încotro. Noi suntem prezenți în special pe țară. Avem export, care din păcate este foarte limitat la anumite produse și aici cred că e o mare problemă să exportăm doar materie primă, în loc să exportăm materia finită cu prețuri care să fie competitive cu Vestul în special sau înaltele piețe.

Dar primarii sunt prezenți o dată la patru ani de zile, atunci când au nevoie să facă imagine. Mai departe nimeni nu îi trage răspundere, nu-i întreabă nimic.", a spus Mohammad Murad.

"Cred că îmi permit să spun că m-aș bucura să fie oameni de afaceri, dar nu din scaun de primar, să fie niște oameni care să facă afaceri pentru orașul lor", a mai spus el.

O incompabilitate gravă!

"Dacă ești primar și faci afaceri cu firma ta, cu orașul. Adică eu nu spun că nu se întâmplă mult prea des lucrul ăsta iar de multe ori autoritățile închid ochii în funcție de partidul politic în care este primarul, dar lucrul acesta se întâmplă adesea, adică e primar la oraș, are companiile lui de obicei în spate, prin interpuși și foarte multe dintre contractele municipale sunt date acelei companii", l-a completat Bogdan Chirieac.

"Se vede foarte clar că există o chestie interesantă, că anumite județe, chiar și orașe importante care erau pe locul 3, 4, cum e Constanța, exemplu din punct de vedere economic, acum sunt pe locul 11, 12, 13 așa a picat Constanța. Pentru că nu s-a făcut nimic.

În Constanța  e doar hi - hi, ha - ha. Nu merge. Ne uităm la Cluj, Oradea... ne-au luat-o mult înainte! Și un lucru care nu neapărat că e trist, dar timpul costă bani, 30 de ani au trecut și încă în Constanța n-avem un parc Industrial. Avem un port care e foarte important și care lucrează la nivel de 20% din capacitate. Nu e din cauza pandemiei, este o situație de ani de zile. Pentru că din păcate se împart. N-aș vrea să folosesc cuvinte nepotrivite... ciolanul se împarte între cei care ajung în funcții importante", a subliniat Mohammad Murad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299390.65RON
1 ETH = 14673.77RON
1 LTC = 387.81RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel