Donald Trump a semnat odinul de consemnare la sol a avioanelor Boeing 737 Max 8

d1j6fblwoae0d4o_85824800
Avioanele Boeing 737 MAX 8 și 9, rămân la sol
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că toate avioanele Boeing 737 MAX 8 şi MAX 9 vor fi oprite la sol în SUA, după ce un astfel de avion al companiei Ethiopian Airlines s-a prăbuşit duminică, provocând moartea a 157 de oameni, informează Reuters şi AFP.

"Vom decreta de urgenţă interzicerea tuturor zborurilor (de avioane Boeing) 737 MX 8 şi 737 MAX 9", a declarat Trump de la Casa Albă. "Securitatea americanilor, şi a tuturor pasagerilor, este prioritatea noastră absolută", a adăugat el. 

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a decis, marţi, suspendarea tuturor zborurilor în Europa cu avioane Boeing 737 MAX, în urma tragediei aviatice produse duminică în Etiopia. Într-un comunicat emis de EASA se menţionează că această măsură de precauţie se aplică de marţi începând cu ora 19:00 GMT şi vizează ambele modele de Boeing 737 MAX date până în prezent în exploatare, respectiv MAX 8 şi MAX 9. 

Niciun avion Boeing 737 MAX nu mai are voie să zboare în Europa

Decizia a survenit după ce autorităţile aeronautice din Regatul Unit, Franţa, Irlanda, Austria, Olanda, Italia, Belgia şi Norvegia au suspendat accesul acestui tip de avion în spaţiul aerian al acestor ţări. 

Un aparat Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines, cu 157 de persoane la bord, s-a prăbuşit duminică la sud-est de Addis Abeba la scurt timp după decolare, la patru luni după un accident similar al unui avion de acelaşi tip al companiei Lion Air în Indonezia soldat cu 189 de morţi, în urma ambelor catastrofe neexistând supravieţuitori. 

După prăbuşirea avionului etiopian, mai multe ţări, printre care China, Indonezia, Singapore, Oman, Coreea de Sud şi Mongolia au dispus suspendarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX, la fel procedând şi numeroase companii aeriene, printre ele fiind Ethiopian Airlines, Cayman Airways, Gol, Aeromexico, Comair şi Aerolineas Argentinas.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close