Declarație Pentangon. SUA nu vor petrolul sirian

Mara Ivan |
Data publicării:
Amazon Inc a intentat vineri o acţiune în instanţă în Statele Unite prin care contestă decizia Departamentului Apărării din SUA
Amazon Inc a intentat vineri o acţiune în instanţă în Statele Unite prin care contestă decizia Departamentului Apărării din SUA

Pentagonul a dat asigurări joi că SUA nu vor petrolul din Siria, chiar dacă au fost trimise întăriri militare americane în estul ţării pentru a proteja câmpurile petroliere. 

"SUA nu au niciun câștig din asta. Beneficiile revin FDS", a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman, cu referire la Forţele Democrate Siriene, kurzii care au luptat împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) alături de ţări occidentale.

Obiectivul este "de a le acorda kurzilor din regiune, Forţele Democrate Siriene, o sursă de venit şi posibilitatea de a-şi spori puterea în campania lor militară împotriva SI", a precizat el într-o conferinţă de presă. "Ca atare, este vorba de a împiedica SI să aibă acces şi de asemenea de a le permite kurzilor şi FDS să controleze" petrolul, a adăugat el.

Când SI controla câmpuri petroliere în 2015, gruparea jihadistă extrăgea 45.000 de barili pe zi, pentru un venit de 1,5 milioane de dolari pe zi care îi permitea să îşi finanţeze atentatele în ţară şi în străinătare, a reamintit la rândul său un responsabil al Statului Major american, viceamiralul William Byrne. "Nu vom permite ca acest lucru să se mai repete", a adăugat el.

Citește și Adevărul despre Pentagon. Ce a descoperit un studiu inedit

După ce a anunţat la 6 octombrie retragerea celor o mie de militari americani încă desfăşuraţi în nord-estul Siriei, lăsând terenul liber pentru o operaţiune militară a Turciei împotriva forţelor kurde aliate ale Washingtonului în lupta antijihadistă, preşedintele american a spus că "un mic număr de soldaţi" americani vor rămâne în Siria "în zonele unde există petrol". Întrebat recent despre natura misiunii americane asupra câmpurilor petroliere siriene, secretarul Apărării, Mark Esper, a răspuns că este vorba de a "interzice accesul grupului Statul Islamic şi al altor actori din regiune".

Rusia a protestat împotriva operaţiunii americane. "Ceea ce face Washingtonul în prezent - confiscarea şi plasarea sub control armat a câmpurilor de petrol din estul Siriei - reprezintă pur şi simplu banditism internaţional", a transmis Ministerul Apărării de la Moscova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0889
Diferența 0.0005
Zi precendentă 5.0884
USD
Azi 4.3489
Diferența -0.0153
Zi precendentă 4.3642
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0889 RON
USD flag1 USD = 4.3489 RON
GBP flag1 GBP = 5.8416 RON
CHF flag1 CHF = 5.5096 RON
AUD flag1 AUD = 2.8125 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.0982 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0291 RON
NOK flag1 NOK = 0.4314 RON
SEK flag1 SEK = 0.4601 RON
XAU flag1 XAU = 606.5699 RON
Monede Crypto
1 BTC = 474030.62RON
1 ETH = 17341.24RON
1 LTC = 409.88RON
1 XRP = 10.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21777.390.16%
BET-BK4222.91-0.11%
BET-EF1186.270.25%
BET-FI79011.45-0.04%
BET-NG1609.520.58%
BET-TR50547.430.16%
BET-TRN48871.520.16%
BET-XT1876.590.19%
BET-XT-TR4266.150.23%
BET-XT-TRN4135.110.23%
BETAeRO979.74-2.34%
BETPlus3178.780.13%
RTL48798.000.19%

Opinii

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Prof. Mircea Coșea

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel