Decizie ASF. Asigurător amendat cu 100.000 de lei

Ministrul a prezentat un raport al cheltuielilor
Ministrul a prezentat un raport al cheltuielilor

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) decis sancţionarea societăţii City Insurance cu amendă în cuantum de 100.000 de lei, după ce a constatat o serie de încălcări ale legii privind metodologia de calcul a rezervelor tehnice, potrivit unui comunicat.

"În urma controlului efectuat au fost constatate o serie de încălcări ale Legii 237/2015 privind metodologia de calcul a rezervelor tehnice. Totodată, Consiliul ASF a stabilit în sarcina asigurătorului obligaţia de a implementa măsuri de natură operaţională şi prudenţială pentru remedierea deficienţelor constatate în cadrul acţiunii de control periodic, cu privire la modalitatea de lichidare a dosarelor de daună şi la diminuarea nivelului unor riscuri identificate, măsuri care trebuie implementate până la finalul anului 2020", se menţionează în comunicat.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Consiliul ASF a mai aprobat încetarea mandatului Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în calitate de administrator temporar la Societatea Euroins România Asigurare Reasigurare SA. Totodată, Consiliul ASF a aprobat norma privind prorogarea unor termene privind raportările, publicarea informaţiilor publice şi transmiterea altor documente către Autoritatea de Supraveghere Financiară în domeniul asigurărilor, ca urmare a situaţiei generate de Covid-19 şi instituirii stării de urgenţă în România.

Tot în şedinţa de miercuri, Consiliul ASF a aprobat norma privind modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investiţiilor fondurilor de pensii private în titluri de stat, norma privind utilizarea activului personal al participantului la un fond de pensii ocupaţionale, precum şi norma privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii ocupaţionale.

Citește și ASF, diminuare cu 25% a tuturor taxelor, tarifelor şi comisioanelor

De asemenea, Consiliul ASF a aprobat modificarea actului constitutiv al societăţii Gothaer Asigurări Reasigurări SA ca urmare a reducerii capitalului social cu suma de 25 milioane lei, de la valoarea de 84,79 milioane lei la valoarea de 59,79 milioane lei.

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9471
Diferența -0.0009
Zi precendentă 4.948
USD
Azi 5.013
Diferența -0.0582
Zi precendentă 5.0712
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 05-10-2022
EUR flag1 EUR = 4.9471 RON
USD flag1 USD = 5.0130 RON
GBP flag1 GBP = 5.6906 RON
CHF flag1 CHF = 5.0700 RON
AUD flag1 AUD = 3.2514 RON
DKK flag1 DKK = 0.6652 RON
CAD flag1 CAD = 3.6772 RON
HUF flag1 HUF = 0.0119 RON
JPY flag1 JPY = 0.0346 RON
NOK flag1 NOK = 0.4732 RON
SEK flag1 SEK = 0.4589 RON
XAU flag1 XAU = 275.3715 RON
Monede Crypto
1 BTC = 101145.70RON
1 ETH = 6770.86RON
1 LTC = 274.81RON
1 XRP = 2.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 4.06% p.a.
ROBOR:
3 luni: 7.93%
6 luni: 8.10%
12 luni: 8.23%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 10994.22 1.77%
BET-BK 2060.87 1.94%
BET-FI 47621.86 0.77%
BET-NG 846.73 0.66%
BET-TR 21375.60 1.77%
BET-TRN 21269.36 1.77%
BET-XT 971.15 1.60%
BET-XT-TR 1876.15 1.60%
BET-XT-TRN 1867.46 1.60%
BETAeRO 850.65 1.78%
BETPlus 1641.28 1.79%
RTL 24931.93 1.73%

Opinii

Norocul nostru ar fi o iarnă ușoară

Mircea Coșea. Un lockdown este posibil. Vom trăi din nou într-o țară gri și neagră

Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Dolarul scump pentru români înseamnă numai vești proaste

Banca Națională a României a afișat miercuri,...

Trebuie să existe și un răspuns, subliniază Elena Cristian
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0