De ce îi vor ajuta băncile pe cei care au credite ipotecare

Anca Mihailov |
Data publicării:
Creditarea are șanse să-și revină în 2021. Ce lipsește
Creditarea are șanse să-și revină în 2021. Ce lipsește

O veste bună pentru românii care au credite ipotecare la bănci este aceea că ar putea fi ajutați chiar de instituțiile bancare să și le achite, astfel încât să nu piardă imobilele oferite drept garanții. Acestea sunt previziunile economiștilor, în contextul actual, având în vedere faptul că piața imobiliară ar putea să intre în cădere liberă, dacă se vor pierde imobile prin neachitarea creditelor.

O creștere a numărului de credite neperformante și preluarea locuințelor sau a imobilelor care garantează creditele ipotecare nu este o soluție dezirabilă pentru instituțiile bancare, în perioadă de criză economică, din foarte multe motive. Tocmai de aceea, economiștii prevăd mai degrabă o perioadă în care băncile vor depune eforturi pentru a-și păstra clienții, oferindu-le sprijin pentru achitarea datoriilor, după ce deja s-au încărcat cu imobile în perioada anterioară de criză economică, iar multe dintre bănci încă au sute de astfel de active pe caare nu le-au putut valorifica, în ultimii 7-8 ani.

Băncile au rezolvat 65% din cererile de amânare a plăților la rate

„Cred că va fi o preocupare din partea băncilor să-și păstreze clienții. Nu cred că băncile vor acționa în direcția preluării locuințelor și a imobilelor, nu cred că au interesul să se încarce cu imobiliar prea mult, tocmai pentru că piața imobiliară va fi în scădere, o anumită perioadă nu va merge foarte bine, din cauza lipsei de capital. Probabil că va exista mai multă flexibilitate în negocierea cu clienții, pentru a evita această încărcare, tocmai pentru că aceste bunuri nu va putea să fie valorificate la prețuri competitive. Cred că băncile vor fi interesate să vină cu soluții pentru clienții lor”, a explicat, pentru DC Business, prof. univ, dr. Mircea Coșea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0632
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0632
USD
Azi 4.3104
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3104
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0632 RON
USD flag1 USD = 4.3104 RON
GBP flag1 GBP = 5.8585 RON
CHF flag1 CHF = 5.4178 RON
AUD flag1 AUD = 2.8685 RON
DKK flag1 DKK = 0.6783 RON
CAD flag1 CAD = 3.1161 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4380 RON
SEK flag1 SEK = 0.4628 RON
XAU flag1 XAU = 504.1740 RON
Monede Crypto
1 BTC = 497947.15RON
1 ETH = 19513.05RON
1 LTC = 490.52RON
1 XRP = 12.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20792.15-0.19%
BET-BK4026.51-0.10%
BET-EF1125.33-0.16%
BET-FI73860.790.28%
BET-NG1512.30-0.12%
BET-TR48251.51-0.19%
BET-TRN46652.62-0.19%
BET-XT1783.16-0.13%
BET-XT-TR4051.53-0.13%
BET-XT-TRN3927.31-0.13%
BETAeRO955.10-0.12%
BETPlus3045.49-0.19%
RTL46542.51-0.22%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel