Cu Twitter, influența lui Elon Musk capătă dimensiuni fără precedent

Elon Musk a revoluționat industria auto, a cucerit spațiul și poate zgudui piețele cu doar câteva cuvinte scrise pe rețelele sociale. Dar, preluând controlul asupra Twitter, excentricul antreprenor a dobândit o influență fără precedent.

"El nu mai este doar un om care își împărtășește părerea despre un instrument de comunicare, ci îl deține și acum poate stabili regulile de utilizare", a comentat Jeffrey Winters, expert la Universitatea Northwestern din SUA. În opinia lui, folosindu-și averea pentru a pune mâna pe o platformă atât de importantă, "el s-a propulsat, practic, în dezbaterile politice ale lumii".

Constelație de voci

Întrebarea este acum ce va face în continuare cu Twitter, începând cu readucerea sau nu a fostului președinte american Donald Trump pe rețeaua de socializare. Fără să dea socoteală nimănui, "el va modela constelația de voci care se vor putea exprima pe Twitter", estimează expertul, citat de AFP.

Elon Musk reprezintă oligarhul tipic, o persoană a cărei bogăție îi conferă o putere socială și politică pe care niciun cetățean obișnuit nu o poate revendica, subliniază Joffrey Winters.

Oracolul

Venind în completare, Nicholas Colas, de la firma de cercetare DataTreck, amintește că, în lumea afacerilor, reputația de inovator a lui Elon Musk este bine conturată. "Merge în direcții pe care nimeni altcineva nu îndrăznește să pășească și creează produse complet noi care se dovedesc foarte eficiente și utile", spune analistul. 

Musk nu a inventat mașina electrică, dar, cu Tesla, "a demonstrat că este posibil ca astfel de vehicule să fie produse la scară largă. Împreună cu SpaceX, a dezvoltat sateliți de internet și rachete reutilizabile, "tehnologii care au fost promise de mult timp, dar care nu au mai apărut".

Din acest punct de vedere, el poate fi comparat cu prolificul inventator Thomas Edison sau cu miticul șef al Apple, Steve Jobs, susține Nicholas Colas.

Elon Musk a dovedit, de asemenea, că poate face bani: Tesla este de departe cea mai scumpă companie auto de pe piața bursieră, iar SpaceX valorează peste 125 de miliarde de dolari. Prin urmare, când un astfel de om, care este și cel mai bogat din lume, își dă cu părerea despre o companie sau despre criptomonede, ca un oracol, fanii îl ascultă.

Când, la începutul anului 2021, și-a schimbat mini-descrierea pe Twitter cu simpla sintagmă "#bitcoin", prețul monedei virtuale a crescut temporar cu aproximativ 20%. 

Ar fi putut să-și păstreze rolul de lider de afaceri de succes și să nu se facă remarcat. Așa cum procedează, de altfel, majoritatea oamenilor bogați, deoarece se tem de reacții negative împotriva bogăției lor, notează Jeffrey Winters.

Pentru a-și proteja în liniște averea, ei angajează avocați și lobbyiști și, uneori, finanțează campanii politice. Dar Elon Musk "nu se teme să fie bogat și foarte vizibil", spune profesorul.

Nu se teme să fie bogat

"Crearea Tesla, un brand care a devenit mitic, l-a plasat în centrul atenției și i-a adus bogăție. După aceea, a continuat să se exprime pe rețelele de socializare într-un mod în care niciun alt șef nu ar fi dispus să o facă în mod public", intervine în discuție Mark Hass, expert în comunicare și marketing la Arizona State University. "Nu se teme să spună ce gândește, indiferent pe cine insultă sau pe cine enervează", adaugă el. 

Când lansează pe Twitter o propunere de pace între Kiev și Moscova, "el crede probabil că își dă cu părerea ca oricine altcineva", analizează Jeffrey Winters. "Dar când controlezi sateliții ce le permit ucrainenilor să comunice, opinia ta are un cu totul alt impact.

Până la limită

La Washington, influența lui Elon Musk este probabil mult mai mică decât cea a lui Jamie Dimon sau David Solomon, șefii băncilor JPMorgan și Goldman Sachs "care dețin cheile sistemului financiar", precizează Nicholas Colas. Cumpărând Twitter, în mare parte cu banii săi, dar și cu contribuții din partea câtorva investitori care se bazează pe el pentru a redresa compania, Musk își asumă un risc financiar mare.

"Nu poate să apese pe un buton și să lase să se instaleze anarhia, pentru că marii agenți de publicitate vor pleca", spune Nicholas Colas. Lui Elon Musk "îi place să împingă lucrurile la limită", dar "nu s-a autodistrus niciodată", completează Mark Hass. Cu toate acestea, cu Twitter, el are acum puterea de a influența evenimentele publice și "nu știm unde este linia roșie", adaugă el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9297
Diferența 0.0113
Zi precendentă 4.9184
USD
Azi 4.6851
Diferența -0.0532
Zi precendentă 4.7383
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 03-12-2022
EUR flag1 EUR = 4.9297 RON
USD flag1 USD = 4.6851 RON
GBP flag1 GBP = 5.7419 RON
CHF flag1 CHF = 5.0142 RON
AUD flag1 AUD = 3.1935 RON
DKK flag1 DKK = 0.6629 RON
CAD flag1 CAD = 3.4860 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0349 RON
NOK flag1 NOK = 0.4803 RON
SEK flag1 SEK = 0.4537 RON
XAU flag1 XAU = 271.1673 RON
Monede Crypto
1 BTC = 79537.07RON
1 ETH = 5951.48RON
1 LTC = 357.66RON
1 XRP = 1.84RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 4.06% p.a.
ROBOR:
3 luni: 7.78%
6 luni: 7.98%
12 luni: 8.23%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 11924.70 1.65%
BET-BK 2221.28 1.44%
BET-FI 50127.35 0.55%
BET-NG 883.96 0.71%
BET-TR 23194.59 1.65%
BET-TRN 23078.77 1.65%
BET-XT 1042.60 1.50%
BET-XT-TR 2015.11 1.50%
BET-XT-TRN 2005.74 1.50%
BETAeRO 832.05 1.18%
BETPlus 1779.36 1.58%
RTL 26759.92 1.53%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: arhiva personală

Adrian Negrescu: Vremuri tulburi pe piața petrolului. Începe iar specula

Un lung lanț de circumstanțe care urmează să...

Adrian Negrescu, îngrijorat de evoluția petrolului
Numai ei știu adevărul despre această majorare

Acesta este adevărul despre majorarea pensiilor cu 12,5%

Un procent de creștere decis cu dificultate,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0