Creșterea salariului minim. Premierul Ciucă, declarații importante pentru români

Mara Ivan |
Data publicării:
Nicolae Ciuca: În 2023, peste 2,4 milioane de români vor primi sprijin 250 de lei pentru alimente
Nicolae Ciuca: În 2023, peste 2,4 milioane de români vor primi sprijin 250 de lei pentru alimente

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre creșterea salariului minim și despre pensiile speciale. 

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi că în coaliţia de guvernare nu a fost luată deocamdată o decizie cu privire la creşterea salariului minim, joi urmând să aibă loc o nouă întâlnire în Consiliul Tripartit pe acest subiect.

"Nu am luat aseară (n.r. - luni) o decizie (privind majorarea salariului minim - n.r.), pentru că ea trebuie discutată şi este, pe bună dreptate, analizată în cadrul Consiliului Tripartit şi apoi vom lua o decizie", a spus Ciucă, la sediul central al PNL.

El a precizat că a avut o întâlnire, săptămâna trecută, cu sindicatele şi cu patronatele pe acest subiect. "Vom avea încă o întâlnire în cadrul Consiliului Tripartit joi, ca atare, până joi, neluându-se nicio decizie nu mă hazardez să comunic pe acest subiect", a afirmat premierul. 

Pensiile militare 

Pe de altă parte, șeful Executivului a anunţat că săptămâna viitoare, în cadrul coaliţiei de guvernare, va avea loc o discuţie în legătură cu pensiile speciale, urmând să se ia o decizie.

"Este un demers care este în continuare în derulare la Ministerul Muncii şi urmează ca săptămâna viitoare să avem o discuţie şi pe acest subiect şi vom lua o decizie", a declarat prim-ministrul, la sediul central al PNL. El a adăugat că proiectul privind pensiile speciale va fi finalizat până la sfârşitul acestui an. 

Ciucă a afirmat că îşi menţine părerea că pensiile militarilor sunt pensii de serviciu. "Nu este doar opinia mea, este opinia celorlalte ţări din Uniunea Europeană şi din NATO care încadrează pensiile militarilor la pensii de serviciu. Ca atare, este o chestiune pe care am spus-o şi îmi menţin aceeaşi părere", a transmis premierul.

Premierul este optimist

În altă ordine de idei, premierul a declarat că este optimist în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen, el arătând că Guvernul român va continua să menţină dialogul cu fiecare dintre ţările care doresc să lămurească anumite aspecte".

"Noi am oferit deschidere şi disponibilitate pentru a putea să lămurim tot ceea ce este necesar, astfel încât şi cei care mai au anumite dubii să poată să le ridice şi să dea un vot deschis faţă de accederea României în spaţiul Schengen. În toate întâlnirile bilaterale pe care le-am avut cu omologii din UE sau cu staff tehnic al ţărilor din spaţiul Schengen am discutat toate aceste aspecte şi progresele făcute de ţara noastră, progrese care au fost demonstrate prin tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, prin tot ceea s-a întâmplat din februarie până acum, când ţara noastră a gestionat cât se poate de bine situaţia de la graniţa non-UE a României, şi nu este o graniţă mică, este o graniţă de aproximativ 2.500 kilometri. Cred că prin rezultatele care au fost comunicate în urma comisiilor de verificare tehnică putem să spunem că avem un optimism în tot ceea ce înseamnă acest demers final", a afirmat premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL.

Mecanismul MCV

Totodată, şeful Guvernului a arătat că autorităţile române vor menţine deschis dialogul "cu fiecare dintre ţările care doresc să lămurească anumite aspecte". 

El a fost întrebat de jurnalişti şi dacă sunt aşteptări privind ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru ţara noastră. "La nivelul Guvernului, la nivelul ministerelor de linie (...) am discutat mai devreme în şedinţa de Guvern cu ministrul Justiţiei, cu ministrul de Externe, au fost demersuri conjugate la toate structurile pentru a putea să ne coordonăm cu stafful tehnic de la Comisie şi, desigur, să putem să prezentăm toate datele necesare pentru clarificări, pentru că până în acest moment toate elementele care au fost în discuţie şi în analiză de aproape 15 ani au fost, din punctul nostru de vedere, îndeplinite. Este vorba despre un examen al consolidării democraţiei şi statului de drept în România", a răspuns premierul Nicolae Ciucă.

El a adăugat că este "foarte optimist" că următorul raport referitor la România în cadrul MCV va fi unul pozitiv. "Odată cu acest raport, eu cred că va fi un semn de recunoaştere a faptului că ţara noastră a făcut paşi importanţi şi că s-a încadrat în linia statelor UE, urmând ca de aci înainte să discutăm doar de mecanismul general de verificare pe stat de drept şi sunt foarte optimist că vom avea un raport pozitiv", a apreciat şeful Guvernului.

Un vot asupra aderării celor trei ţări la spaţiul Schengen este programat să aibă loc pe 8 decembrie, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). O decizie în acest sens necesită unanimitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 283885.54RON
1 ETH = 13598.51RON
1 LTC = 359.90RON
1 XRP = 2.21RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16883.08 -0.21%
BET-BK 3109.87 0.11%
BET-FI 60489.28 0.26%
BET-NG 1206.45 -0.08%
BET-TR 35030.34 -0.21%
BET-TRN 34222.93 -0.21%
BET-XT 1439.97 -0.10%
BET-XT-TR 2954.19 -0.10%
BET-XT-TRN 2890.95 -0.10%
BETAeRO 1064.40 0.07%
BETPlus 2495.03 -0.23%
RTL 37061.21 -0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel