Covid-19. În căutarea pacientului ZERO în Europa

Simona Haiduc |
Data publicării:
Când a apărut, de fapt, noul virus în Europa?
Când a apărut, de fapt, noul virus în Europa?

Profesorul francez Yves Cohen, șeful secției de reanimare a spitalului Avicenne, din Bobigny, susține că un pacient cu covid-19 a fost internat în unitatea medicală în decembrie anul trecut. Nu este pentru prima dată, de altfel, când medici din Europa au recunoscut că s-au confruntat cu cazuri neobișnuite de pneumonie înainte ca lumea să afle de existența noului coronavirus.

Pentru a-și susține ipoteza, Yves Cohen a revăzut testele tuturor pacienților diagnosticați cu pneumonie în perioada 16 decembrie 2019 - 16 ianuarie 2020 și a descoperit că unele erau pozitive la covid-19.

Un pacient de 53 de ani a fost primit în acest spital din aproapiere de Paris la 27 decembrie. Se pare că este cel mai vechi caz confirmat, din punct de vedere biologic, în Europa. 

Ceea ce înseamnă că noul coronavirus a fost prezent în regiunea pariziană încă din decembrie anul trecut, a explicat Cyril Fourneris, reporter la Euronews.

”Acest studiu subliniază cât de important este să se revină asupra vechilor eșantioane pentru a înțelege mai bine pandemia și pentru a le combate mai ușor pe cele care vor urma. Oricum, se pare că virusul a circulat în Europa cu mult înainte”, a concluzionat jurnalistul.

Citește și Expert chinez: Noul coronavirus este doar VĂRFUL aisbergului

O părere care nu pare deloc hazardată, având în vedere că, un alt studiu, sugerează că noul virus a fost prezent în estul Franței încă de la mijlocul lunii noiembrie.

Medicii de la spitalul din Colmar au trimis imaginile unui plămân scanat care, în opinia lor, prezintă anomalii tipice covid-19, similare celor unui pacient infectat cu noul coronavirus. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0634
Diferența 0.0002
Zi precendentă 5.0632
USD
Azi 4.2848
Diferența -0.0256
Zi precendentă 4.3104
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0634 RON
USD flag1 USD = 4.2848 RON
GBP flag1 GBP = 5.8462 RON
CHF flag1 CHF = 5.4177 RON
AUD flag1 AUD = 2.8579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6783 RON
CAD flag1 CAD = 3.1128 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4361 RON
SEK flag1 SEK = 0.4632 RON
XAU flag1 XAU = 509.4008 RON
Monede Crypto
1 BTC = 499187.04RON
1 ETH = 19198.30RON
1 LTC = 492.84RON
1 XRP = 13.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20695.36-0.47%
BET-BK4009.49-0.42%
BET-EF1119.54-0.51%
BET-FI73936.170.10%
BET-NG1503.87-0.56%
BET-TR48026.78-0.47%
BET-TRN46435.35-0.47%
BET-XT1775.55-0.43%
BET-XT-TR4034.22-0.43%
BET-XT-TRN3910.53-0.43%
BETAeRO951.29-0.40%
BETPlus3031.99-0.44%
RTL46302.16-0.52%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel