COVID-19. Fiecare țară, cu metodele ei! Recompensă pentru vaccinare

Delia Gheață |
Data publicării:
Unii primesc bere, alții primesc bani
Unii primesc bere, alții primesc bani

Guvernul sârb a promis că toate persoanele cu vârste de peste 25 de ani care se vor vaccina anti-COVID-19 până pe 31 mai vor primi echivalentul a 25 de euro ca premiu pentru ''responsabilitatea'' lor, relatează miercuri agenţia EFE.

''Ne-am gândit cum să premiem persoanele care au dat dovadă de responsabilitate şi am decis să oferim un ajutor financiar suplimentar celor care s-au vaccinat'', a declarat preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic.

El a anunţat şi stabilirea obiectivului ca până la sfârşitul lunii mai cel puţin 55% dintre cei aproximativ şapte milioane de cetăţeni sârbi să primească cel puţin o doză dintr-unul din vaccinurile anti-COVID-19 folosite de Serbia, respectiv Pfizer/BioNTech, AstraZeneca, Moderna, cel rusesc Sputnik V sau cel chinezesc Sinopharm.

Până în prezent 22% din populaţia Serbiei a primit ambele doze de vaccin, procent mult peste cel de 9% din Uniunea Europeană. Preşedintele Vucic a promis că nu vor fi adoptate ''măsuri discriminatorii negative împotriva celor care nu doresc să se vaccineze'', dar a calificat decizia acestora drept ''iresponsabilă şi egoistă''.

Citește și OMS, recomandări pentru gospodine și bucătari! Atenție la GRAMAJ

O iniţiativă de stimulare a interesului pentru vaccinare a venit şi din partea unui restaurant din oraşul sârb Kragujevac, care le oferă gratis o porţie de friptură sau de gulaş celor care se vaccinează anti-COVID-19. ''Afacerea noastră, cateringul, a fost afectată în mod special (...), iar dacă vaccinarea este soluţia, atunci dorim să contribuim şi noi'', a declarat agenţiei Reuters patronul restaurantului, Stavro Raskovic.

''Avem în meniu vaccinuri atât din Est cât şi din Vest, pe gustul fiecăruia'', mai spune acesta, după ce sala principală a restaurantului său a fost transformată de autorităţile sanitare locale în centru de vaccinare cu serurile Pfizer/BioNTech şi Sinopharm. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0694
Diferența -0.0013
Zi precendentă 5.0707
USD
Azi 4.3258
Diferența -0.0139
Zi precendentă 4.3397
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0694 RON
USD flag1 USD = 4.3258 RON
GBP flag1 GBP = 5.8565 RON
CHF flag1 CHF = 5.4221 RON
AUD flag1 AUD = 2.8769 RON
DKK flag1 DKK = 0.6791 RON
CAD flag1 CAD = 3.1257 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4630 RON
XAU flag1 XAU = 506.8417 RON
Monede Crypto
1 BTC = 500105.26RON
1 ETH = 20064.96RON
1 LTC = 515.29RON
1 XRP = 13.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20831.380.87%
BET-BK4030.700.75%
BET-EF1127.090.53%
BET-FI73651.16-0.18%
BET-NG1514.180.66%
BET-TR48341.830.87%
BET-TRN46740.020.87%
BET-XT1785.470.79%
BET-XT-TR4056.750.80%
BET-XT-TRN3932.370.79%
BETAeRO956.220.39%
BETPlus3051.290.83%
RTL46642.870.96%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel