COVID-19. Documentul care devine OBLIGATORIU în FRANȚA

pasaport-sanitar-franta_16718100
Francezii schimbă regulile
În timp ce mai mult de 50% din populația din Franța a fost imunizată complet, varianta Delta care este mult mai contagioasă a declanșat temeri legate de valul patru al pandemiei.

Pentru a lupta împotriva acestei noi amenințări, guvernul de la Paris a anunțat miercuri, 28 iulie, că legea care extinde utilizarea permisululi de sănătate pentru accesul în locuri de agrement, cafenele, restaurante și anumite centre comerciale, va intra în vigoare pe 9 august, notează Le Monde.

„Consiliul constituțional a indicat că își va pronunța decizia pe 5 august, prin urmare legea va fi promulgată imediat, cu intrarea în vigoare pe care o planificăm pentru 9 august”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, în cadrul unei conferințe de presă.

COVID-19. Analiza îmbolnăvirilor și deceselor în România

Va exista, "la început, un moment de adaptare, toleranță, sprijin [a] actorilor implicați" prin obligația de a prezenta un permis de sănătate, a declarat Attal, referindu-se la "o perioadă de rodare de o săptămână" acordată unităților care deja se supun acestei reguli.

Permisul de sănătate este obligatoriu, începând cu 21 iulie, în locurile de agrement și cultură (cinematografe, muzee etc.) care reunesc mai mult de 50 de persoane.

Utilizarea acestui document va fi astfel extins la cafenele, târguri și expoziții, călătoria cu avionul, trenuri pe distanțe lungi cât și autocare, precum și unități medicale.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close