COTAR: Guvernul urmează să schimbe Legea RCA

Antonia Popescu |
Data publicării:
COTAR: Guvernul urmează să schimbe Legea RCA
COTAR: Guvernul urmează să schimbe Legea RCA

O ordonanţă de urgenţă urmează să schimbe Legea RCA în favoarea firmelor de asigurări şi în defavoarea consumatorilor, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), menţionând că se pregătesc de miting.

"Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a fost ignorată total în legătură cu Legea RCA. O Ordonanţă de Urgenţă urmează să schimbe Legea RCA în favoarea firmelor de asigurări şi în defavoarea consumatorilor. Ne pregătim de miting, unde îi vom invita pe cei peste 40.000 de păgubiţi care azi sunt în instanţă pentru recuperarea contravalorii reparaţiilor, persoane fizice, persoane fizice autorizate, societăţi de transport, unităţi reparatoare", se arată într-un comunicat de presă al COTAR remis miercuri Agerpres.

Potrivit organizaţiei, păgubiţii vor fi obligaţi la co-plată "pentru servicii mult mai proaste şi mai scumpe, luându-li-se inclusiv dreptul la închirierea unei maşini, în perioada reparaţiilor."

COTAR menţionează că a atras atenţia Guvernului României, în nenumărate rânduri, să respingă adoptarea prin OUG a acestor măsuri care vor afecta peste 8 milioane de şoferi.

"Enumerăm cele mai nocive propuneri pe care Guvernul României intenţionează să le adopte în prima jumătate a lunii mai. Co-plata despăgubirilor. Persoanele nevinovate de producerea unui accident de circulaţie vor fi nevoite să suporte o parte dintre costurile de reparaţii ale autovehiculului avariat în baza tichetului RCA. Anularea dreptului păgubitului RCA de a mandata unitatea reparatoare în relaţia cu firma de asigurări. În această situaţie, păgubitul RCA va rămâne pe cont propriu, în ghearele birocratice ale firmelor de asigurări, acesta urmând să achite despăgubirea către service, pentru a-şi putea ridica autovehiculul reparat, urmând ca apoi să se lupte pe cont propriu cu firmele de asigurări, pentru recuperarea banilor de reparaţii. Interzicerea păgubitului RCA de a-şi închiria un autovehicul pentru perioada reparaţiei fără acordul firmei de asigurări şi fără achitarea anticipată a costurilor de închiriere şi a garanţiei percepute de către firma de rent-a-car, pentru perioada închirierii", se mai spune în comunicat.

De asemenea, potrivit organizaţiei, şoferii români nu vor putea să îşi încheie asigurarea pentru o perioadă mai scurtă de şase luni, decât în cazul înmatriculării unui nou autovehicul. "Practic, poliţele RCA cu valabilitate de o lună, trei luni sau în funcţie de activitatea sezonieră a şoferului vor dispărea din ofertele firmelor de asigurări; RCA se va plăti, obligatoriu, chiar şi pentru maşinile scoase din circulaţie şi neînmatriculate", menţionează organizaţia în comunicat.

COTAR cere Guvernului să respingă în totalitate OUG de modificare a legii RCA, precizând că nu există nicio urgenţă care să justifice adoptarea unei astfel de ordonanţe, fără existenţa unui studiu de impact.

Totodată, confederaţia cere să verifice ce se întâmplă în realitate cu banii colectaţi în mod obligatoriu de către firmele de asigurări. Conform COTAR, astăzi, preţul RCA se poate reduce cu peste 35%, dacă se verifică cu adevărat dosarul preţurilor de transfer şi se opresc tranzacţiile financiare prin care "sunt golite în mod artificial conturile firmelor de asigurări, prin diverse operaţiuni oneroase, de către acţionarii acestor firme".

"Nu adoptaţi acest OUG! Singura urgenţă de adoptare a acestui OUG este lăcomia firmelor de asigurări, iar Guvernul României, care a căzut în capcana firmelor de asigurări, va fi direct responsabil de consecinţele care-i vor afecta pe cei peste 8 milioane de soferi din România. Dacă vreţi cu adevărat să protejaţi cetăţenii acestei ţări, opriţi hemoragia financiară care se dezvoltă în România prin contracte de reasigurare de 50 - 80% din valoarea primelor RCA încasate. Verificaţi contractele de servicii IT şi de consultanţă ale firmelor de asigurări. Verificaţi dosarul preţurilor de transfer ale firmelor de asigurări. Veţi constata că doar 40% din valoarea primelor încasate merg pentru despăgubiri materiale", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

Potrivit COTAR, instituţiile de control verifică extrem de rar şi doar superficial tranzacţiile financiare ale firmelor de asigurări, deşi atât ANAF, cât şi Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor au nenumărate informaţii despre nereguli în acest sector. Totodată, COTAR precizează că a atras atenţia, în mod repetat, atât Ministerului de Finanţe, ANAF, Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cât şi Parlamentului României, asupra sumelor de bani scoase anual din ţară de firmele de asigurări.

"În loc să fie verificate tranzacţiile efectuate de firmele de asigurări, pentru că există nenumărate indicii de operaţiuni care încalcă legislaţia românească, autorităţile române doresc golirea de conţinut a poliţei RCA, falimentarea industriei de reparaţii şi auto, reducerea considerabilă a drepturilor şi protecţiei păgubiţilor RCA. Guvernul trebuie să înţelegă faptul că atât timp cât în instanţele de judecată peste 90% dintre procese sunt câştigate de păgubiţi, adevarata problemă este, de fapt, la acele firme de asigurări rău platnice, care tocmai au reuşit să folosească Guvernul României pentru a-şi apăra interesele, modificând legea în favoarea lor, dacă instanţele de judecată nu le-au dat câştig de cauză, conform legii actuale!", se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii COTAR reamintesc Guvernului României că "activitatea de lobby este ilegală în România, dar se vede clar că există şi produce efecte la nivel de Guvern!" "Organele abilitate ale statului trebuie să verifice cum au reuşit firmele de asigurări să convingă Guvernul României să modifice legislaţia în favoarea lor, prin Ordonanţă de Urgenţă", au mai spus reprezentanţii organizaţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.6361
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.6361
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 02-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.6361 RON
GBP flag1 GBP = 5.8194 RON
CHF flag1 CHF = 5.0891 RON
AUD flag1 AUD = 3.0287 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3885 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4212 RON
SEK flag1 SEK = 0.4230 RON
XAU flag1 XAU = 345.2064 RON
Monede Crypto
1 BTC = 269198.53RON
1 ETH = 13759.25RON
1 LTC = 369.45RON
1 XRP = 2.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17060.94 -0.35%
BET-BK 3137.70 -0.03%
BET-FI 60331.28 0.10%
BET-NG 1223.09 -0.09%
BET-TR 35399.37 -0.35%
BET-TRN 34583.46 -0.35%
BET-XT 1453.84 -0.25%
BET-XT-TR 2982.66 -0.25%
BET-XT-TRN 2918.79 -0.25%
BETAeRO 1051.13 -0.84%
BETPlus 2519.24 -0.35%
RTL 37445.35 -0.36%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel