Corpul de Control al Premierului, verificări la Tarom

tarom_91004700
Tarom
Premierul Viorica Dăncilă trimite Corpul de Control la Ministerul Transporturilor și TAROM, se spune într-un comunicat trimis redacției DCBusiness, pentru a clarifica informațiile apărute în presă legate de operarea aeronavelor.

Premierul Viorica Dăncilă a dispus Corpului de Control al Prim-Ministrului începerea unei acțiuni de control la Ministerul Transporturilor și la Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media.

Acțiunea de control vizează activitatea din perioada 1 ianuarie 2019-prezent și are următoarele obiective:

1. Verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă la nivelul TAROM SA.

2. Verificarea respectării prevederilor legale privind operarea aeronavelor din flota TAROM SA.

3.Verificarea modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor și obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar la TAROM SA.

„Am dispus de urgență efectuarea acestui control care să clarifice aspectele grave semnalate în mass-media. Este imperativ să fie stabilit adevărul și să ne asigurăm că au fost respectate prevederile legale. În cazul în care instituțiile abilitate vor constata încălcarea legii, cei vinovați trebuie sancționați”, consideră premierul Viorica Dăncilă.

Răzvan Cuc, explicații despre fostul şef de la TAROM

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close