Coronavirus: SUA au deblocat 100 milioane dolari pentru China şi alte ţări

dolari_38585500
Mai multe state de pe trei continente au raportat vineri descoperirea primelor cazuri de infecţie cu coronavirus
Statele Unite au deblocat 100 de milioane de dolari pentru a ajuta China şi alte ţări în lupta împotriva epidemiei provocate de noul coronavirus, a declarat vineri secretarul de stat american, Mike Pompeo.

Washingtonul este pregătit să cheltuiască până la 100 de milioane de dolari din fonduri deja existente pentru a ajuta China şi alte ţări afectate, atât direct cât şi prin intermediul altor organizaţii multilaterale, pentru a ţine sub control şi a combate noul coronavirus, a afirmat şeful diplomaţiei americane într-un comunicat de presă.

Această promisiune - cu sutele de milioane de dolari donaţi cu generozitate de sectorul privat american - arată prezenţa americană puternică în răspunsul la această epidemie, a adăugat Mike Pompeo, un critic constant al Beijingului pentru probleme legate de drepturile omului.

Citește și Virusul ucigaș. Pangolinul, ”bestia neagră” a epidemiei de coronavirus

Secretarul de stat a amintit că Statele Unite au facilitat transportul a aproximativ 16 tone de material medical acordat poporului chinez, inclusiv măşti, halate, tifon. O mărturie a generozităţii poporului american, a menţionat el.

Donald Trump a declarat vineri că Beijingul acţionează foarte profesionist în lupta împotriva epidemiei provocate de noul coronavirus, care a infectat peste 30.000 de persoane în China continentală. Dintre acestea 636 au decedat, potrivit unui ultim bilanţ oficial.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close