Confederația Patronală Concordia reclamă majorarea ”intempestivă” a salariului minim

lucrator_resize_57004600
Confederația Patronală Concordia critică Guvernul
Confederaţia Patronală Concordia îşi exprimă îngrijorarea cu privire la modul intempestiv în care Guvernul promovează majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2020, în pofida unui anunţ anterior privind abandonarea acestui proiect, se precizează într-un comunicat transmis miercuri de organizaţia patronală.

Confederaţia Patronală "Concordia", confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional, ce reuneşte unii dintre ce mai mari angajatori din România, îşi exprimă îngrijorarea cu privire la modul intempestiv cu care Guvernul promovează majorarea salariului minim pe economie cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2020, în pofida unui anunţ anterior privind abandonarea acestui proiect. Fără a contesta principiul în sine al majorării retribuţiei pentru munca prestată, Confederaţia Patronală Concordia aduce din nou în atenţia autorităţilor, indiferent de orientare politică, necesitatea respectării principiilor predictibilităţii privind măsurile economice şi fiscale. Fără consultarea reală a angajatorilor din mediul privat, fără acordarea unei perioade de timp suficiente pentru o dezbatere aprofundată cu partenerii sociali şi o analiză corespunzătoare de impact, asemenea măsuri pot ajunge să aibă efecte contrare celor scontate, astfel după cum a fost deja cazul cu alte acte normative care au afectat drastic bugetele deja aprobate ale agenţilor economici - exemplu: OUG 114/2018", se menţionează în comunicatul transmis de organizaţia patronală.

"Concordia" se prezintă drept confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional, ce reuneşte cele mai puternice federaţii sectoriale din economia românească şi cuprinde 7 din primele 10 companii după numărul de angajaţi şi cifra de afaceri. Confederaţia Patronală Concordia îşi asumă misiunea reprezentării echidistante a intereselor membrilor săi, companii cu capital românesc şi străin, potrivit acesteia.

Salariul minim pe economie. Ce urmează să se întâmple

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a publicat recent un proiect de Hotărâre de Guvern care prevedea majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul de 2.262 de lei pe lună.

Confederaţia Patronală Concordia argumentează că Guvernul nu a consultat patronatul din România cu privire la intenţia majorării salariului minim.

"În data de 24 octombrie a fost convocată şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS) pentru data de 28 octombrie a.c., şedinţă în care s-a analizat proiectul de Hotărâre de Guvern pentru majorarea salariului minim pe economie, la care CP Concordia nu a participat, argumentând că respectiva convocare nu respectă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Consiliului. Cu toate acestea, în ziua de 29 octombrie, proiectul de HG a şi fost inclus pe ordinea de zi a Consiliului Economic şi Social (CES). Concordia solicită autorităţilor ca stabilirea salariului minim pe economie să fie realizată printr-un mecanism bazat pe criterii transparente şi obiective, convenit de partenerii sociali, care să determine predictibilitatea acestuia, ţinând cont de faptul că România este semnatară a Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) privind stabilirea salariului minim, care prevede consultarea deplină a partenerilor sociali", se precizează în reacţia transmisă miercuri de "Concordia".

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close