Conducta de gaz din Marea Baltică, avariată de ancora unei nave

kris-mikael-krister-cliuxlgbkv4-unsplash_00339200
Ancoră
Este o primă concluzie a amplei investigații menite să stabilească adevăratele cauze a deteriorării respectivei conducte. 

Se pare că respectivul gazoduct care traversează Marea Baltică ar fi fost avariat, la începutul acestei luni, de o navă care a târât după ea, pe fundul apei o ancoră de mari proporții. Anunțul a fost făcut de poliția finlandeză, care s-a grăbit, totodată, să precizeze că este încă prematur să se spună dacă a fost un incident nefericit sau un act deliberat, relatează agenția Reuters. 

Anchetatorii au precizat că pe fundul mării a fost găsită o ancoră desprinsă de lanț și abandonată chiar în locul unde conducta de gaz și două cabluri de telecomunicații au fost rupte. Acum se încearcă să se stabilească dacă ancora a aparținut unei nave de transport chinezești.

S-a precizat că, de-a lungul conductei încă se poate observa dâra lăsată de ancora târâtă prin nisipul de pe fundul Mării Baltice, iar în dreptul punctului unde gazoductul a fost deteriorat a fost găsită ancora care, este de prespus, s-a rupt de lanțurile de tragere, a precizat poliția.

A fost un act deliberat sau doar prostia echipajului

În cadrul unei conferințe de presă, șeful Biroului Național de Investigații (BNI) a declarat că întrebările se concentrează acum pe dacă incidentul a fost intenționat sau nu.

„Mai trebuie să răspundem la câteva întrebări, iar cea mai importantă este legată de natura incidentului: a fost ceva intențional, a fost o simplă neglijență sau o eroare de pilotaj. Vom analiza dacă a existat un motiv anume sau nu”, a promis Robin Lardot.

La sfârșitul săptămânii trecute, NBI a declarat că își concentrează investigația asupra navei containere chinezești NewNew Polar Bear, care s-a aflat în zonă când s-a produs deteriorarea gazoductului. 

Anchetatorii au spus marți că au stabilit că nava chineză și-a pierdut una dintre ancore. Au încercat, în zadar, să-l contacteze pentru detalii, au adăugat ei.

Beijingul a cerut luni ca ancheta să fie „obiectivă, sinceră și profesionistă”.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close