Comisia Europeană a lansat prima licitație comună pentru gaze

Licitația va fi gestionată de o companie din Germania
Licitația va fi gestionată de o companie din Germania

Comisia Europeană a anunţat miercuri lansarea primei achiziţii comune de gaze în UE, cu o cerere agregată totală de 11,6 miliarde metri cubi, din care 2,8 miliarde metri cubi gaze naturale lichefiate livrate cu nave şi 9,6 miliarde mc gaze pompate prin gazoducte, relatează agenţia EFE.

"Am făcut ceea ce am promis, într-un timp record. Comisia a creat această piaţă de la zero şi companiile au răspuns pozitiv şi acum lansăm cererile noastre pe piaţa internaţională", a spus, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Relaţii Interinstituţionale, Maros Sefcovic.

Obiectivul platformei "AggregateEU" este de a adăuga cererea şi a negocia împreună pentru a ieftini importurile de gaze, în vederea umplerii depozitelor pentru iarna viitoare, depozite care se află la 62,04% din capacitate (pe 8 mai), faţă de 36,87% în urmă cu un an, după invazia Ucrainei de către Rusia.

Bruxelles consideră "un reper istoric" sistemul, conceput pentru renunţarea la gazele ruseşti şi deschis companiilor din UE, dar şi unor state precum Ucraina, Serbia sau Republica Moldova. Un total de 107 companii s-au înscris pe noua platformă şi 77 au solicitat gaze la această primă licitaţie (deschisă până pe 15 mai), ce se vor furniza între iunie 2023 şi mai 2024.

La fiecare două luni 

Comisia Europeană va organiza licitaţii similare la fiecare două luni, prin intermediul unui sistem care "se va consolida cu timpul şi va rezista" şi care reprezintă "o oportunitate enormă pentru ambele părţi, pentru cumpărători şi, mai ales, pentru vânzători", a subliniat Sefcovic.

"Va ajuta industria europeană, inclusiv pe cea mare consumatoare de energie, la crearea de noi relaţii comerciale cu noi furnizori internaţionali, în contextul eforturilor UE de a renunţa la gazele ruseşti" şi "în acelaşi timp, deschide oportunitatea pentru furnizori internaţionali de a-şi extinde portofoliul de clienţi", a afirmat el.

Sefcovic a subliniat că, dincolo de marile companii, achiziţiile comune "oferă o nouă posibilitate de piaţă companiilor mici şi mijlocii, care pot beneficia de această platformă în mod gratuit". "UE este clientul de gaze cel mai important în termeni globali", a spus oficialul slovac, adăugând că nu poate fi oferită de către Comisie "nicio informaţie comercială pentru credibilitatea procesului", dar a menţionat că "o majoritate uimitoare a statelor membre" au răspuns pozitiv şi a invitat şi alte companii din sector să se alăture mecanismului.

Noul sistem, care lasă pe dinafară gazele ruseşti şi orice companie din Rusia, fie că e furnizor, fie ca e client, obligă statele membre să adauge cel puţin 15% din cererea lor pentru umplerea depozitelor, adică 13,5 miliarde mc, deşi nu sunt obligate să cumpere gaze.

Licitația va fi gestionată de o companie din Germania 

Prima licitaţie nu a atins încă acest plafon, dar este încă deschisă pentru noi solicitări, atât de la statele membre ale UE, cât şi de la anumite ţări din afara spaţiului comunitar (Albania, Bosnia-Herţegovina, Georgia, Kosovo, Republica Moldova, Muntenegru, Republica Macedonia de Nord, Serbia şi Ucraina).

Compania germană Prisma European Capacity Platform GmbH, contractată de Comisia Europeană fără costuri pentru clienţi, va gestiona licitaţia pentru a obţine preţuri comune competitive pe piaţa globală. O dată ce acest sistem va obţine ofertele furnizorilor, firmele care doresc vor iniţia negocieri cu furnizorii. Sistemul este conceput în principal pentru achiziţiile de gaze pe un termen de până la 12 luni.

În cazul GNL, cumpărătorii vor putea alege ca gazele să le fie livrate în nord-vestul UE sau în sud-vest, putând decide chiar şi terminalul exact. Vor fi acceptate cereri de minimum 300 GWh, ceea ce reprezintă în jur de o treime din capacitatea unei nave. Pentru gazele furnizate prin conducte, clienţii vor putea alege dintre 26 de puncte de furnizare diferite şi minimumul cerut va fi de 5 GWh. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.958
Diferența 0.0005
Zi precendentă 4.9575
USD
Azi 4.6276
Diferența 0.0082
Zi precendentă 4.6194
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-05-2023
EUR flag1 EUR = 4.9580 RON
USD flag1 USD = 4.6276 RON
GBP flag1 GBP = 5.7110 RON
CHF flag1 CHF = 5.1206 RON
AUD flag1 AUD = 3.0266 RON
DKK flag1 DKK = 0.6656 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0330 RON
NOK flag1 NOK = 0.4163 RON
SEK flag1 SEK = 0.4268 RON
XAU flag1 XAU = 289.4678 RON
Monede Crypto
1 BTC = 129110.83RON
1 ETH = 8794.38RON
1 LTC = 423.38RON
1 XRP = 2.23RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.98% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.55%
6 luni: 6.65%
12 luni: 6.85%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12277.31 -0.10%
BET-BK 2333.65 -0.22%
BET-FI 50793.38 -0.32%
BET-NG 946.84 -0.19%
BET-TR 24381.59 -0.10%
BET-TRN 24217.47 -0.10%
BET-XT 1071.56 -0.14%
BET-XT-TR 2107.95 -0.15%
BET-XT-TRN 2095.00 -0.15%
BETAeRO 884.25 0.05%
BETPlus 1828.94 -0.14%
RTL 27170.64 -0.16%

Opinii

Profesorul de economie, Mircea Coșea

Greva profesorilor. Mircea Coșea: Este scularea din adormire a unei categorii a populației

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...

Despre profesori și guvernanți
Fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici / FOTO: Facebook

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0