Coeficienți de salarizare. Mai multe salarii minime și mai mari

Andreea Craciun / 06 iun 2020 / 20:32
Salariul minim crește de la anul
Salariul minim crește de la anul
  • Salariul minim crește de la anul

După adoptarea legii privind reintroducerea coeficienților de salarizare, parlamentarii au elaborat cadrul pentru creșterea acestor venituri, dar nu pentru toți și cu condiția îndeplinirii anumitor condiții. Oricum, odată cu aplicarea acestor noi norme, salariul minim ar putea ajunge, în cazul unora, este adevărat, chiar și la 4000 de lei.

De la bun început trebuie precizat că este vorba despre un coeficient predeterminat, aplicat la salariul de bază minim brut, în prezent de 2.230 lei și care pornește de la 1 până la 2, pentru persoanele cu studii doctorale. În tabelul de mai sus sunt prezentate toate cele 11 noi tipuri de salarii minime 

Respectivii coeficienți au fost împărțiți în două categorii, în funcție de pregătire. Prima grupă se referă la persoanele care terminat următoarele tipuri de învățământ: 

  • calificare profesională/școală profesională/studii liceale, care presupune un coeficient de 1,20 (2.676 lei)
  • școală postliceală/studii liceale, plus o calificare, care presupune un coeficient de 1,25 (2.787,5 lei);
  • școală de maiștri, care presupune un coeficient de 1,30 (2.899 lei);
  • studii superioare de scurtă durată, ce presupune un coeficient de 1,50 (3.345 lei).

În această categorie, proiectul de lege prevede că acei coeficienți se vor aplica pentru cei cu mai mult de 2 ani vechime în specialitate/experiență. A doua categorie include persoanele a căror încadrare presupune fianlizarea unor studii superioare. În acest caz, coeficienții sunt următorii: 

  • 1,70, pentru cei cu studii superioare de lungă durată (licență) (3.791 lei);
  • 1,80, pentru cei cu studii de licență, plus master (4.014 lei);
  • 2, pentru cei cu licență și doctorat în domeniul activității desfășurate (4.460 lei).

După cum notează Avocatnet, în această categorie, vor beneficia de aplicarea coeficientului doar salariații angajați pe un post unde deținerea acestor pregătiri va fi esențială, în conformitate cu fișa postului. Astfel, dacă cineva deține un doctorat, dar este angajat pe un post unde este suficientă deținerea unei diplome de master, nu se va aplica coeficientul de 2, ci acela de 1,80.

Citește și Coeficienții de salarizare. Cu cât vor crește lefurile

Pe lângă condițiile menționate anterior, proiectul de lege prevede că se vor aplica acei coeficienți doar dacă:

  • pentru un sector de activitate nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate și doar dacă 
  • pentru un sector de activitate nu există legi speciale privind salarizarea sau contract colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.8768
Diferența 0.0021
Zi precendentă 4.8747
USD
Azi 4.0341
Diferența -0.0194
Zi precendentă 4.0535
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 03-03-2021
EUR flag1 EUR = 4.8768 RON
USD flag1 USD = 4.0341 RON
GBP flag1 GBP = 5.6412 RON
CHF flag1 CHF = 4.4048 RON
AUD flag1 AUD = 3.1550 RON
DKK flag1 DKK = 0.6559 RON
CAD flag1 CAD = 3.1981 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0377 RON
NOK flag1 NOK = 0.4773 RON
SEK flag1 SEK = 0.4822 RON
XAU flag1 XAU = 223.8538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 205244.32RON
1 ETH = 6437.86RON
1 LTC = 763.21RON
1 XRP = 1.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 1.88% p.a.
ROBOR:
3 luni: 1.70%
6 luni: 1.74%
12 luni: 1.77%
EURIBOR:
3 luni: -0.5330 %
6 luni: -0.5080 %
12 luni: -0.4780 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 10322.04 -0.18%
BET-BK 1946.63 -0.32%
BET-FI 44535.08 -0.35%
BET-NG 757.29 0.15%
BET-TR 17378.47 -0.18%
BET-XT 916.17 -0.17%
BET-XT-TR 1549.86 -0.16%
BETPlus 1541.08 -0.18%
RTL 21552.15 -0.57%
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură
Clădiri, arhitectură

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy