Adresându-se presei la Beijing, oficialul chinez a explicat că în provincia Hubei, cu excepția orașului Wuhan, epicentrul epidemiei covid-19, nu s-au mai înregistrat noi cazuri de contaminare cu noul virus.
Dincolo de Hubei au fost semnalate noi șapte cazuri de infectare. Din acest total, în șase dintre cazuri este vorba de persoane care au contactat boala în străinătate.
Pe acest fundal, autoritățile din provincia Hubei au anunțat, tot joi dimineața, o relaxare a restricțiilor de călătorie. De asemenea, va fi reluată activitatea industrială în două orașe și două regiuni.
Citește și Coronavirus. 15 noi decese în Franța. 2.281 de cazuri în total
Potrivit autorităților, se poate spune că în China coronavirusul a fost învins, o victorie care a fost posibilă numai după câteva săptămâni de măsuri extrem de severe care, desigur, au afectat viața multor oameni, dar au salvat viața a și mai multor oameni. Pe lângă regulie strice de igienă, un rol important l-a jucat controlul asupra deplasărilor cetățenilor.