Cel mai lung caz de COVID-19 a durat 355 de zile. Explicațiile medicilor americani

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Un caz extrem de interesant pentru medici
Un caz extrem de interesant pentru medici

Un caz care surprinzător pentru medici, șocant pentru restul lumii. Deși nu este pentru prima dată când se înregistrează asemenea ”anomalii”, dar este un nou record. Concret, până astăzi, cel mai îndelungat caz de COVID-19 a durat nici mai mult, nici mai puțin, de 355 de zile și s-a întâmplat în Statele Unite. Precedentul record aparține unei rusoaice, care a rămas pozitivă 318 de zile. Ce spun medicii.

În cazul pacientei din Statele Unite, boala a trecut și a revenit inainte să fie învinsă definitiv cu ajutorul plasmei cu un conținut ridicat de anticorpi la virusul SARS-CoV-2 și prelevat de la persoanele vindecate de COVID-19.

Cazul a fost prezentat de specialiștii americani de la National Institutes of Health (NIH). Potrivit relatărilor acestora, femeia în vârstă de 47 de ani a ajuns la spital în mai 2020. La internare, ea prezenta tuse și temperatură ridicată. 

Simptomatologia specifică bolii COVID-19 apăruseră cu 11 înainte ca pacienta să intre pe mâna medicilor. Dar, cum totul decursese în limite normale, fără manifestări îngrijorătoare, se trata la domiciliu, urmând sfaturi de specialitate. Medicii știau că femeia suferise de limfom, de care se vindecase însă în totalitate după ce fusese supusă unei terapii celulare. 

Dar din cauza acestei terapii, sistemul imunitar al pacientei și-a pierdut aproape în întregime celulele B, de care organismul are nevoie pentru a lupta împotriva infecțiilor de orice natură. 

La o lună de la internare, medicii au reușit să scadă temperatura bolnavei la 37 de grade și să reducă substanțial simptomele. Femeia a fost externată, deși acasă ea a continuat să primească oxigen. În același timp, testele regulate de COVID-19 au rămas pozitive, dar la limita cu un rezultat negativ. 

Citește și COVID-19. Încă un vaccin va putea fi administrat copiilor

În martie 2021, concentrația de virus din organismul femeii a crescut brusc. A fost internată din nou. Analiza genomului virusului din corpul pacientului la zece luni după infectare a arătat că acesta aparține tulpinii B.1.332, care până la momentul studiului practic nu circula la nivelul populației. 

Acest rezultat a confirmat că femeia nu s-a infectat din nou, iar agentul patogen a rămas în corpul ei în tot acest timp. Comparând variantele de SARS-CoV-2 luate de la pacientă la începutul și la sfârșitul bolii, medicii au descoperit că virusul suferise, în corpul ei, cam aceleași transformări ca și cum ar fi circulat liber. 

Dar în genomul probei prelevate de la această femeie, oamenii de știință au găsit modificări unice. Printre acestea se numără aproximativ două duzini de mutații ale proteinei spike, care apar de obicei la pacienții cu imunitate puternică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 422165.79RON
1 ETH = 8055.10RON
1 LTC = 390.23RON
1 XRP = 9.70RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel