CEC Bank intră în zona open-banking. Ce facilități oferă

cec_bank3_54007600
Românii pun bani deoparte în așteptarea crizei
CEC Bank intră în zona open-banking: aplicația de mobile banking permite vizualizarea conturilor de la alte nouă bănci.

„Verificarea soldului conturilor este cea mai frecvent accesată funcționalitate pe Mobile Banking, iar în medie, un utilizator activ își verifică soldul conturilor de 3 ori pe săptămână. Sperăm că prin deschiderea accesului către conturile de la alte bănci și instituții financiare să oferim un plus de confort și rapiditate clienților, care vor avea astfel acces la situația financiară completă agregată dintr-un singur loc: aplicația Mobile Banking a CEC Bank”, a declarat Mugur Podaru, director Operațiuni la Distanță în cadrul CEC Bank.

Scădere spectaculoasă. Cât a ajuns rata pentru un apartament cu două camere

În prezent, CEC Bank permite conectarea conturilor de la alte nouă bănci de top și instituții financiare, pentru vizualizarea soldului și a tranzacțiilor. Lista include bănci precum BT, BCR, Raiffeisen, BRD, Unicredit, ING, Libra Bank, Alpha Bank, dar și Revolut.

Conturile externe pot fi adăugate direct din aplicația Mobile Banking a CEC Bank, în trei pași: din meniul principal se accesează opțiunea Conturi/Adaugă conturi de la alte bănci, se selectează banca dorită și se confirmă accesul, folosind datele de autentificare stabilite în relația cu banca la care e domiciliat contul. Ulterior, soldurile conturilor externe și listele tranzacțiilor vor fi disponibile direct în aplicația de Mobile Banking a CEC Bank, fără a mai fi necesare accesarea și autentificarea în alte aplicații. Serviciul este accesibil gratuit, fără comisioane suplimentare.

Aplicația de Mobile Banking a CEC Bank a înregistrat o dublare a numărului de utilizatori și o creștere de peste 110% a numărului de tranzacții în 2020.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close