Ce salarii vor fi înghețate în 2020. Ce alte măsuri ia Guvernul

Oana Pavelescu |
Data publicării:
O lege ce prevede reducerea salariilor preşedintelui, miniştrilor şi parlamentarilor a fost adoptată luni în Chile
O lege ce prevede reducerea salariilor preşedintelui, miniştrilor şi parlamentarilor a fost adoptată luni în Chile

Guvernul Orban este hotărât să facă economii în 2020 astfel că se vor reevalua mai multe cheltuieli printre care și cele legate de salatiile din aparatul de stat.

Autorităție spun că la ora actuală există un sistem prin care multe salarii acordate la stat sun umflate.

Prima măsură anunțată de premierul Ludovic Orban este că indemnizațiile demnitarilor vor fi înghețate. Premierul a mai anunțat că structurile cu scheme umflate vor fi reorganizate, amintind totodată că indemnizațiile demnitarilor publici sunt plătite raportat la salariul minim pe economie. Premierul a specificat faptul că salariul minim va crește anul viitor însă indemnizațiile demnitarilor nu vor mai crește.

O altă economie pe care guvernul o are în vedere este concedierea din ministere și instituțiile publice, vizați fiind cei care nu au experiență în domeniul în care sunt angajați.

Concedierile vor avea loc în urma evaluarilor care vor avea loc în ministere.

Înghețarea salariilor. Florin Cîțu: Acceptăm toți

"Suntem în etapa în care pregătim Hotărârile de Guvern pentru reorganizarea instituțiilor din subordinea ministerelor, unde vrem să introducem o structură suplă. Asta înseamnă că se evaluează activitatea, se vede unde se stă degeaba. Dacă sunt oameni buni care stăteau degeaba, pentru că nu voia nimeni să îi folosească, vor fi mutați în altă parte, iar cei care sunt clienți politici, nepoți, iubite sau alte legături cu demnitarii, atunci trebuie să iși vadă de drum.

Romanul are un simț al dreptații. Sunt oameni foarte buni de mult timp în ministere care nu au reușit să avanseze în carieră pentru că intră mereu cineva peste, nepoata, clienta sau iubita. Această evaluare se face în interiorul ministerului. Acolo unde nu e o imagine clară, apelăm la mijloace externe", a declarat Raluca Turcan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0083
Zi precendentă 4.2881
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299217.72RON
1 ETH = 8906.39RON
1 LTC = 239.32RON
1 XRP = 6.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel