Ce salarii au românii. Pe ce își cheltuie banii

Matei Ion |
Data publicării:
Salarii mai MARI cu 75%. Ce CONDIȚII trebuie îndeplinite
Salarii mai MARI cu 75%. Ce CONDIȚII trebuie îndeplinite

Veniturile totale medii lunare ale populaţiei pe o gospodărie au fost de 4.790 lei în 2019, în creştere cu 12,7% faţă de 2018, iar cheltuielile totale au ajuns la 4.092 lei lunar, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Potrivit sursei citate, la nivelul fiecărei gospodării din România, venitul total mediu lunar a fost de 1.853 lei pe persoană, în creştere cu 13,6%. iar cheltuiala medie totală s-a ridicat la 1.583 lei/persoană.

Anul trecut, veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.453 lei lunar pe gospodărie (1.722 lei pe persoană), în creştere cu
13,6% faţă de anul 2018, iar veniturile în natură de 337 lei lunar pe gospodărie (139 lei pe persoană), cu 1,8% mai mult faţă de anul 2018.

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (68,6% din veniturile totale ale gospodăriilor, în creştere faţă anul 2018 cu 1,4 puncte procentuale), iar în termeni nominali, valoarea acestora a crescut cu 15% faţă de anul precedent.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (18,4% în anul 2019, respectiv 18,7% în anul 2018), veniturile din activităţi neagricole independente (2,0% în anul 2019, respectiv 2,2% în anul 2018), veniturile din agricultură (1,8% în anul 2019, respectiv 1,9% în anul 2018), precum şi veniturile în natură (7,0% în anul 2019, respectiv 7,8% în anul 2018), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (5,8% în anul 2019, respectiv 6,4% în anul 2018).

Coeficienții de salarizare. Cu cât vor crește lefurile

INS precizează că mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural.

Potrivit INS, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,6% în anul 2019, respectiv 0,5% în anul 2018).

INS menţionează că mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0539
Diferența -0.0006
Zi precendentă 5.0545
USD
Azi 4.3207
Diferența -0.0366
Zi precendentă 4.3573
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0552 RON
USD flag1 USD = 4.3437 RON
GBP flag1 GBP = 5.8533 RON
CHF flag1 CHF = 5.3905 RON
AUD flag1 AUD = 2.8166 RON
DKK flag1 DKK = 0.6772 RON
CAD flag1 CAD = 3.1368 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4272 RON
SEK flag1 SEK = 0.4527 RON
XAU flag1 XAU = 470.7734 RON
Monede Crypto
1 BTC = 479586.27RON
1 ETH = 19262.92RON
1 LTC = 481.20RON
1 XRP = 12.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20777.70-0.16%
BET-BK3978.75-0.31%
BET-EF1127.06-0.12%
BET-FI71175.450.37%
BET-NG1515.16-0.23%
BET-TR48211.40-0.16%
BET-TRN46614.49-0.16%
BET-XT1777.22-0.10%
BET-XT-TR4037.57-0.10%
BET-XT-TRN3913.81-0.10%
BETAeRO948.83-0.38%
BETPlus3044.36-0.17%
RTL46428.75-0.16%

Opinii

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel