Ce pensie încasează Nadia Comăneci de la statul român

nadia_comaneci_47830500_40893700
Nadia Comaneci în timpul Olimpiadei de la Montreal
Conform legislației în vigoare, sportivii de performanță primesc de la statul român o rentă viageră care se calculează în funcție de performanțele obținute.

Statul român îi acordă Nadiei Comăneci, pentru toate performanțele ei, o rentă viageră de 13.149 lei, sumă pe care o încasează lunar.

Campioana noastră olimpică s-a născut la Onești, județul Bacău, în anul 1961.

Nadia a concurat pentru prima oară la vârsta de 9 ani ca membră a echipei orășenești de gimnastică, însă nu după mult timp a început să fie antrenată de soții Bela și Martha Karoly.

Sub îndrumarea celor doi, Nadia are primul succes important și câștigă, la numai 13 ani, argintul la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia.

Apoi, la doar 14 ani a uimit lumea la Jocurile Olimpice de la Montreal obținând prima notă de 10 din istoria competiției. În total a obținut 7 note de 10 la JO de la Montreal și a adus acasă 3 medalii de aur, una de argint și una de bronz.

Nicolae Ceaușescu i-a conferit Nadiei distincția ”Erou al Muncii Socialiste”, devenind cel mai tânăr român care a primit această medalie.

Citește și: Ce pensie încasează un campion olimpic

În anul 1977, la Campionatul European, echipa s-a retras în semn de protest față de modul în care s-a desfășurat arbitrajul.

În 1978 la Campionatul Mondial, Nadia Comăneci, care ieșise din formă, a căzut la paralele dar a ieșit campioană mondială la bârnă.

În 1980, la Jocurile Olimpice de la Moscova, Nadia a fost sabotată de arbitraj, între arbitrii iscându-se chiar un mic conflict, când sportiva noastră a trebuit să aștepte terminarea exercițiului Elenei Davâdova de la sol, pentru a primi nota, un lucru inacceptabil.

Comăneci și-a păstrat titlul de la bârnă și a câștigat o medalie de aur și una de argint împreună cu echipa.

Multipla campioană olimpică la gimnastică Nadia Comăneci a postat, vineri, un mesaj video pe contul personal de Facebook în care mulţumeşte tuturor celor care i-au transmis felicitări cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani.

"Vreau să mulţumesc tuturor pentru mesajele de felicitare de ziua mea de naştere, în această zi de 12 noiembrie în care împlinesc o vârstă. Vă doresc numai bine şi rămâneţi sănătoşi. Mulţumesc", a spus Nadia în clipul video postat pe site-ul de socializare citat.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close