Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi

Mara Ivan |
Data publicării:

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 26,22 milioane de lei (5,36 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,9%, până la 11.233,07 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere de 1,84%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe plus cu 1,7%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,98%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 1,07%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 1,92%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,59%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 4,7 milioane de lei, titlurile Fondul Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 4,5 milioane de lei, şi cele ale Băncii Transilvania - 2,7 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Armătura (+6,12%), Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+5,88%) şi Romgaz (+5,7%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Carbochim (-14,79%), UAMT (-14,41%) şi Condmag (-7,69%). 

Citește și Bursele mondiale oscilează între speranțele legate de China și alegerile din SUA

Piețele bursiere mondiale au oscilat luni, susținute de speranța unei relaxări a politicii zero-covid a Chinei, în ciuda unei dezmințiri din partea Beijingului, dar rămânând prudente înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA.

După o deschidere în scădere, Bursa de la Frankfurt era în creștere cu 0,45% în jurul orei 14:50 GMT, bursa de la Paris a rămas mai prudentă, cu 0,02%, în timp ce Londra a scăzut cu 0,35%. Wall Street a deschis în ușoară creștere. În jurul orei 14:55 GMT, Dow Jones era în creștere cu 0,19%, în timp ce S&P era aproape de echilibru, la -0,02%, iar Nasdaq era pe roșu, la -0,23%.

La sfârșitul săptămânii trecute, investitorii au fost entuziasmați de zvonurile privind o relaxare a restricțiilor sanitare în China, dar Beijingul a reafirmat sâmbătă că țara va rămâne "neclintită" la politica sa de zero Covid. "Încă mai există speranță pe piață", a declarat pentru AFP Iris Pang, economist șef pentru China al ING Bank.

Luni, China a anunțat cel mai mare număr de cazuri noi de Covid-19 din ultimele șase luni, precum și o scădere a exporturilor și importurilor. "Investitorii cred că guvernul chinez nu poate menține permanent aceste măsuri", a continuat ea.

Pe de altă parte, participanții din piață rămân prudenți înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA. "Evident, investitorii tind să prefere un echilibru al puterii în guvern, așa că un Congres divizat ar putea fi ușor mai pozitiv", a declarat Kristina Hooper, analist la Invesco.

Joi, publicarea prețurilor de consum din SUA pentru luna octombrie va fi în centrul atenției, piețele urmărind să vadă cât de departe va merge Rezerva Federală (banca centrală a SUA) în creșterea dobânzii cheie pentru a reduce inflația. Incertitudinea este posibil să "mențină volatilitatea acțiunilor", spune Susannah Streeter de la Hargreaves Lansdown.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9758
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.6438
Diferența 0.0065
Zi precendentă 4.6373
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9758 RON
USD flag1 USD = 4.6438 RON
GBP flag1 GBP = 5.8200 RON
CHF flag1 CHF = 5.0948 RON
AUD flag1 AUD = 3.0481 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.4013 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4224 RON
SEK flag1 SEK = 0.4255 RON
XAU flag1 XAU = 349.8708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 289234.11RON
1 ETH = 14683.97RON
1 LTC = 386.55RON
1 XRP = 2.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17120.65 0.76%
BET-BK 3133.18 0.14%
BET-FI 59881.66 -0.72%
BET-NG 1223.84 0.76%
BET-TR 35523.25 0.76%
BET-TRN 34704.49 0.76%
BET-XT 1455.85 0.54%
BET-XT-TR 2986.76 0.54%
BET-XT-TRN 2922.80 0.54%
BETAeRO 1066.05 0.12%
BETPlus 2528.08 0.73%
RTL 37578.73 0.75%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel