Bulgaria, confruntată cu incendii majore din cauza caniculei

bulgaria-incendii_96812800
Bulgaria se confruntă cu incendii de pădure
Bulgaria se confruntă în aceste zile cu cel mai sever val de căldură din ultimii nouă ani şi a înregistrat temperaturi de peste 40 de grade Celsius în mai multe localităţi, informează DPA.

În sudul ţării, două incendii majore de vegetaţie au izbucnit luni, pe fondul secetei severe şi al vânturilor puternice. Deocamdată nu au fost puse în pericol casele locuitorilor din zonă, au raportat companiile mass-media bulgare.

Cel mai ridicat nivel de alertă meteorologică, codul roşu, a fost declarat în nouă dintre cele 28 de provincii ale Bulgariei. Alte două provincii se află sub incidenţa unui cod portocaliu.

Grecia, lovită de cea mai gravă caniculă din ultimii 30 de ani

Cele mai ridicate temperaturi - de peste 40 de grade Celsius - au fost înregistrate luni după-amiază în Sandanski, o localitate aflată la graniţa cu Grecia, precum şi în oraşele Plovdiv şi Ruse.

În capitala ţării, Sofia, temperaturile au urcat până la valoarea de 38 de grade Celsius. Meteorologii avertizează că acest val de căldură extremă nu va scădea în intensitate până joi. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close