Brexit - Laburiștii insistă cu al doilea referendum

brexit_05488400
Brexit sau nu. Corbyn vrea un nou referendum
Partidul Laburist, principalul partid de opoziţie britanic, va susţine un amendament care propune organizarea unui al doilea referendum privind ieşirea din UE pentru a evita Brexit-ul "distrugător" al conservatorilor Theresei May, a decis luni liderul său Jeremy Corbyn, relatează AFP şi dpa. 

Partidul Laburist va depune un amendament care va cere menţinerea ţării în uniunea vamală cu UE după Brexit. 

Dacă acesta amendament este respins, formaţiunea intenţionează să depună un alt amendament care să ceară un al doilea referendum, urmează să-i anunţe în cursul serii pe parlamentarii din partidul său Jeremy Corbyn, potrivit unui comunicat al serviciilor sale. 

Citește și: BREXIT. Soluție de ultimă oră. Planul ”salvator” al Theresei May

"Într-un fel sau altul, vom face tot ce ne stă în putere pentru a preveni un 'no deal' ", le va spune Corbyn parlamentarilor laburişti, potrivit extraselor date publicităţii înainte de eveniment. 

"De aceea, în linie cu politica decisă în conferinţa noastră, suntem angajaţi să depunem sau să susţinem un amendament în favoarea unui vot public care să prevină ca un Brexit distrugător al conservatorilor să fie impus cu forţa ţării", urmează să mai spună Corbyn, potrivit dpa.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close