Boală MISTERIOASĂ! Medicii NU cunosc CAUZA

Antonia Popescu |
Data publicării:
Boală MISTERIOASĂ! Medicii NU cunosc CAUZA
Boală MISTERIOASĂ! Medicii NU cunosc CAUZA

Cel puţin o persoană a murit, iar alte câteva sute au fost spitalizate în urma unei boli neidentificate din sudul statului indian Andhra Pradesh, relatează luni BBC şi India Today.

Pacienţii au prezentat o gamă variată de simptome, de la greaţă până la crize şi stare de inconştienţă, au declarat medicii.

Autorităţile investighează în continuare cauza bolii, care a afectat oraşul Eluru în weekend.

Potrivit India Today, numărul persoanelor spitalizate a depăşit luni cifra de 350, după ce alte 76 de persoane au fost transportate la un spital în noaptea de duminică spre luni. 186 de persoane au fost externate, în timp ce 164 se află încă sub tratament, notează publicaţia, care citează declaraţii ale autorităţilor.

Un bărbat de 45 de ani, care a fost internat la spitalul GGH din Eluru cu simptome de greaţă şi convulsii a murit duminică seară, scrie India Today.

COVID-19 la Casa Albă. Avocatul lui Trump, testat pozitiv

Această problemă sanitară vine în contextul în care India continuă să lupte împotriva pandemiei, având al doilea cel mai mare număr de cazuri de infectare cu noul coronavirus la nivel mondial.

Andhra Pradesh a fost unul dintre cele mai afectate state - cu peste 800.000 de cazuri - fiind al treilea cel mai mare număr de contagieri din ţară.

Însă COVID-19 pare să nu fie cauza acestor spitalizări din weekend. Ministrul Sănătăţii din statul Andhra Pradesh, Alla Kali Krishna Srinivas, a declarat că toţi pacienţii au avut rezultate negative la testul pentru coronavirus.

"Oamenii care s-au îmbolnăvit, în special copiii, au început brusc să vomite după ce au acuzat senzaţii de arsură la ochi. Unii dintre ei au leşinat sau au suferit crize de convulsii", a declarat pentru ziarul Indian Express un reprezentant medical de la spitalul guvernamental Eluru.

Ministrul şef al statului, Jaganmohan Reddy, a declarat că echipe medicale speciale sunt trimise la Eluru pentru a investiga cauza bolii. Reddy urmează să efectueze o vizită în oraş pentru a se întâlni cu pacienţi şi familii ale acestora.

Alla Kali Krishna Srinivas a declarat că probele de sânge ale pacienţilor nu au dezvăluit nicio dovadă a unei infecţii virale. "Am exclus contaminarea apei sau poluarea aerului dintre posibilele cauze după ce autorităţile au fost în zonele în care oamenii s-au îmbolnăvit", a spus el. "Este o boală misterioasă şi doar analizele de laborator vor putea dezvălui ce este", a adăugat ministrul Sănătăţii din statul Andhra Pradesh.

Cu toate acestea, partidul de opoziţie Telugu Desam a solicitat o deschiderea unei anchete pentru investigarea incidentului, insistând că o contaminare a fost cauza bolii misterioase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0823
Diferența -0.0008
Zi precendentă 5.0831
USD
Azi 4.3826
Diferența -0.0009
Zi precendentă 4.3835
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0823 RON
USD flag1 USD = 4.3826 RON
GBP flag1 GBP = 5.8522 RON
CHF flag1 CHF = 5.4929 RON
AUD flag1 AUD = 2.8541 RON
DKK flag1 DKK = 0.6804 RON
CAD flag1 CAD = 3.1323 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4386 RON
SEK flag1 SEK = 0.4654 RON
XAU flag1 XAU = 580.0143 RON
Monede Crypto
1 BTC = 482580.93RON
1 ETH = 16878.09RON
1 LTC = 411.09RON
1 XRP = 10.50RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22314.170.79%
BET-BK4295.290.70%
BET-EF1220.250.94%
BET-FI81332.352.48%
BET-NG1668.081.11%
BET-TR51793.290.79%
BET-TRN50076.080.79%
BET-XT1922.800.91%
BET-XT-TR4371.150.91%
BET-XT-TRN4236.910.91%
BETAeRO958.72-0.70%
BETPlus3253.280.77%
RTL50039.130.83%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...

Comunicate de presa

Banca de Investiții și Dezvoltare

Ministerul Finanțelor și Banca de Investiții și Dezvoltare: noi programe de finanțare pentru IMM-uri

Ministerul Finanțelor și Banca de Investiții...

Mihai Voicu

Industria berii cere stabilitate economică: investiții record și planuri de extindere

Industria berii din România a ajuns la o...

Circulația s-a redeschis pe Transalpina / Foto: Oana Pavelescu

Transfăgărășanul și Transalpina, închise pentru iarnă. Ce sectoare sunt afectate

Compania Națională de Administrare a...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel