Bill Gates a EȘUAT? A vrut să scape de TOATE, dar a ieșit ALTFEL

Simona Haiduc |
Data publicării:
Bill Gates
Bill Gates

Miliardarul și cofondatorul Microsoft, Bill Gates, nu a reușit să scape de toate activele de petrol și gaze deținute, în pofida promisiunilor de a nu mai susține  companiile de combustibili fosili.

În noua sa carte, Avoiding Climate Catastrophe, el a relatat cum a parcurs drumul de la scepticul ideii de a renunța la investiții în companii care au legătură cu cărbunele, la susținătoul ei. În realitate însă, a scăpa de astfel de active s-a dovedit o misiune mult prea dificilă, scrie Bloomberg.

„În 2019, am vândut toate participațiile mele directe în companiile de petrol și gaze, la fel și Gates Endowment Trust”, scrie Gates în carte. El a menționat că nu deținea acțiuni la companii pe cărbune de „câțiva ani”. 

În același timp, potrivit datelor publice ale Fundației Gates, la sfârșitul anului 2019, mai mult de 100 de milioane de dolari au rămas în acțiuni și obligațiuni ale companiilor de petrol și gaze, precum Exxon Mobil, Chevron și BP. Fondul nu a dezvăluit volumul investițiilor în aceste companii, notează agenția.

Investițiile în combustibili fosili reprezintau, în 2019, o mică parte din fondul său de 40 miliarde de dolari. Din această sumă, aproximativ 1,2 miliarde de dolari au fost investiți în fonduri mutuale ce pot deține indirect acțiuni la companiilor care lucrează cu combustibili fosili, scrie Bloomberg.

Citește și Viața la bloc se schimbă pentru PENSIONARI. Devine OBLIGATORIU

Bill Gates vrea să renunțe la investiții în companiile bazate pe carbon, dar susține în continuare afaceri ce depind de astfel de resurse. De exemplu, el deține aproximativ 19% din cel mai mare operator de avioane private din lume, Signature Aviation. Și ar putea să-și majoreze participația cu încă 11%.

Se știe că avioanele private emit mult mai mult carbon/pe pasager la fiecare zbor decât călătoriile aeriene comerciale. În cartea sa, Bill Gates explică de ce nu a vândut active de petrol și gaze mai devreme. Potrivit spuselor sale, el nu a înțeles cum refuzul de a investi în anumite companii ar putea opri schimbările climatice, dar ulterior a acceptat ideea din motive morale, 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 297316.14RON
1 ETH = 14499.47RON
1 LTC = 384.08RON
1 XRP = 2.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel