Banca de Investiții și Dezvoltare, scoasă de sub supravegherea BNR

DCBusiness Team |
Data publicării:
Care va fi rolul acestei instituții în economie
Care va fi rolul acestei instituții în economie

Instituția va deservi întreprinderile românești. 

În ultima ședință a Executivului, care a avut loc săptămâna trecută, a fost adoptat prin hotărâre de guvern statutul viitoarei Bănci de Investiții și Dezvoltare (BID). De menționat că înființarea acestei noi instituții a fost aprobată de Comisia Europeană la sfârșitul lunii ianuarie 2023, în condițiile în care discuțiile pe marginea acestui subiect au început încă de pe vremea guvernului Ponta.  

Legat de acest subiect, publicația incomemagazine.ro preciza, citând surse financiare, că actul normativ stabilește că viitoarea bancă este scoasă de sub supravegherea Băncii Naționale a României și nu va fi înscrisă nici în registrul special al instituțiilor financiare. Conform legislației actuale, Banca Naţională a României asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv a sucursalelor acestora înfiinţate în alte state membre ori în state terţe, prin stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancară şi urmărirea respectării acestora şi a altor cerinţe prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile. De asemenea, numirea șefilor instituțiilor bancare se face doar cu avizul BNR.

În luna octombrie a anului trecut, Guvernul a adoptat hotărârea privind înființarea BID. Conform acestui act normativ, BID va fi o instituție de credit deținută 100% de statul român, prin Ministerul Finanțelor. În privința atribuțiilor, banca va avea sarcina de a remedia disfuncţionalităţile pieţei şi de a sprijini dezvoltarea economică şi oportunităţile de investiţii. Aceasta va interveni pentru a asigura accesul la finanţare în domeniile în care nu există suficientă disponibilitate pe piaţă, axându-se pe furnizarea de finanţare întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv microîntreprinderilor şi start-up-urilor. 

De asemena, BID va putea susține proiecte de infrastructură ce vizează îmbunătăţirea productivităţii în economia României, ținând cont de faptul că sunt proiecte ce necesită, de regulă, o finanţare pe termen lung, greu de asigurat de pe piață. Banca poate va contribui, de asemenea, la creșterea competitivității, inovării și creșterii economice, precum și a absorbției fondurilor europene. 

Capitalul social inițial subscris de către acționar, prin Ministerul Finanțelor, este în valoare de până la 3 miliarde lei, care se va asigura din veniturile de privatizare, cu excepția sumei reprezentând echivalentul a 10 milioane euro, care se va plăti din bugetul de stat.

În altă ordine de idei, printr-un alt act normativ, Guvernul a stabilit condțiile de organizare şi funcţionare a Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, stabilind, între altele, că mandatul primilor membri ai Consiliului de supraveghere şi al Directoratului nu poate depăşi 2 ani şi nu poate fi reînnoit.

„Având în vedere eliminarea etapei de autorizare a băncii de către BNR, este revizuită structura de remunerare a organelor statutare prin eliminarea componentei variabile (prima de succes), aceştia urmând să fie remuneraţi printr-o indemnizaţie fixă lunară conform contractului de mandat, după înregistrarea băncii la Registrul comerţului, asigurată din fondurile proprii ale BID, neavând impact asupra bugetului de stat”, se arată în comunicatul emis de Guvern în cursul săptămânii trecute. 

În privința nominalizării primilor membri ai organelor de conducere se va face de Ministerul Finanțelor prin ordin al ministrului Finanțelor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 424279.04RON
1 ETH = 8053.52RON
1 LTC = 389.57RON
1 XRP = 9.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel