Avertizare METEO. Vești proaste pentru noaptea de Înviere

Antonio Grigore |
Data actualizării: | Data publicării:
Vreme instabilă în următoarele zile
Vreme instabilă în următoarele zile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitatea atmosferică valabilă în aproape toată ţara începând de sâmbătă, ora 21:00, până duminică la ora 21:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată; în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (01/02) îndeosebi în nord-vestul, centrul ţării şi local în sud şi sud-est, iar duminică (02 mai) în regiunile nordice, centrale şi estice, precum şi în zonele de munte. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi izolat căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp, iar mai ales în Transilvania, Moldova şi la munte, pe arii restrânse 30...35 l/mp.

Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor îndeosebi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), cu viteze, în general, de 45...65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie. 

În București, în noaptea de sâmbătă spre duminică (01/02 mai) vor fi perioade în care se vor semnala averse și descărcări electrice.

Duminică, temperatura minimă va fi de 14...16 grade, iar cea maximă de 29...30 de grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0956
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0941
USD
Azi 4.3216
Diferența 0.0170
Zi precendentă 4.3046
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0956 RON
USD flag1 USD = 4.3216 RON
GBP flag1 GBP = 5.8285 RON
CHF flag1 CHF = 5.5867 RON
AUD flag1 AUD = 3.0472 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1587 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4529 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 693.2599 RON
Monede Crypto
1 BTC = 289506.97RON
1 ETH = 8412.73RON
1 LTC = 227.32RON
1 XRP = 6.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28979.860.55%
BET-BK5767.320.24%
BET-EF1561.980.84%
BET-FI110745.950.47%
BET-NG2086.870.89%
BET-TR67863.730.55%
BET-TRN65554.670.55%
BET-XT2512.780.49%
BET-XT-TR5752.160.49%
BET-XT-TRN5571.560.49%
BETAeRO1024.100.54%
BETPlus4196.550.57%
RTL65193.630.54%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel