AURUL se scumpește și trage după el toate metalele prețioase. De ce

aur-dolar_10471400
Contextul economic, dar și politic are un mare rol
Nu este o creștere spectaculoasă, dar trendul ascendent s-a păstrat, practic, pe tot parcursul săptămânii ce se va încheia duminică, motiv în plus pentru analiști de a examina mai cu atenție această evoluție. S-a constatat, astfel, că prețul aurului a progrest pe măsură ce dolarul s-a depreciat în contextul declarațiilor oficialilor Rezervei Federale, care s-au grăbit să anunțe că nu se grăbesc să majoreze dobânda de referință.

În acest context, prețul spot al aurului a crescut cu 0,38%, până la 1.833,58 dolari pe uncie. De la începutul săptămânii, mai cu suișuri, mai cu coborâșuri, metalul galben s-a apreciat 0,2%.

Indicele dolarului, care anterior a atins valoarea maximă pe o perioadă de șapte zile, a scăzut cu 0,23%, până la 90,543 puncte, ceea ce a sporit atractivitatea aurului pentru deținătorii altor valute.

"Rezerva Federală nu va pune în pericol redresarea economică prin creșterea dobânzii de politică monetară", a declarat analista Rona O'Connell, de la StoneX.

"Există probleme de amploare globală, îngrijorătoare este în special incertitudinea ce planează în jurul unor țări precum Brazilia și India <...> Tulpina indiană a virusului SARS-CoV-2 pare să înceapă să se răspândească în întreaga lume", a adăugat ea.

Citește și Specialiștii au DECIS: VEDETELE acestei veri NU sunt SANDALELE

Datele macroeconomice din SUA în această săptămână au indicat o creștere mai puternică decât era de așteptat a prețurilor de consum și o scădere a cererilor de șomaj la un nivel minim din ultimele 14 luni, ridicând îngrijorări cu privire la o creștere iminentă a dobânzii cheie.

Între timp, oficialii Rezervei Federale continuă să susțină că accelerarea inflației va fi pe termen scurt.

De exemplu, un membru al Consiliului guvernatorilor Rezervei Federale, Christopher Waller, a declarat că inflația din Statele Unite ar putea depăși nivelul țintă de 2% în următorii doi ani, dar banca centrală nu va crește încă rata dobânzii.

Paladiu a crescut cu 1,18%, la 2896,58 dolari pe uncie, argint - cu 0,44%, până la 27,18 dolari pe uncie. Platina a crescut cu 1,36% la 1.222,5 dolari pe uncie.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close