Cercetătoarea a declarat într-un podcast că: „Încercăm să înțelegem cum să cultivăm plante și care vor fi cerințele în cazul unei călătorii îndelungate în spațiu. Chiar acum aș spune că a fost foarte interesant că astronauții de pe SSI au reușit să crească plante și că echipajele au putut să le consume pe unele dintre acestea. Ceea ce s-a cultivat până acum au fost plante cu frunze verzi și știu că există planuri de a planta niște roșii acolo, în viitor”.
NASA recrutează "vânători de EXTRATEREȘTRII". Motivul este HALUCINANT
Dr. Douglas a spus că este „foarte important” ca astronauții din misiunile care vor dura timp de ani de zile spre Marte să aibă alimente proaspete.
Cercetătoarea a avertizat că astonauții vor trebui să se bazează pe fermele lor spațiale, iar în cazul în care acestea nu vor fi o reușită, stabilirea unor colonii pe Marte va deveni imposibilă.