ASPIRINA, efect fantastic. Un studiu revoluționar, fără legătură cu pandemia

Simona Haiduc |
Data publicării:
Ar putea fi de mare ajutor
Ar putea fi de mare ajutor

Programul Breast Cancer Now Catalyst a demarat un studiu chemat să stabilească dacă banala aspirina, prezentă în aproape toate familiile din lume, poate fi folosită ca parte a unei potențiale terapii împotriva formelor agresive de cancer de sân.

Experții cred că aceste medicament ieftin și accesibil poate funcționa în siguranță în combinație cu imunoterapia, scrie News Medical.

Un studiu inovator examinează dacă administrarea aspirinei, pe care o luăm, de regulă, dacă ne doare ceva, poate îmbunătăți, împreună cu avelumab, prescris pentru imunoterapie, eficacitatea acesteia la persoanele care suferă de cancer de sân. Atunci când sunt utilizate în combinație, medicamentele pot preveni decesul celor cu această boală. 

Prin intermediul programului, Pfizer a oferit finanțare sub forma unui grant pentru studii medicale independende și acces la mai multe medicamente.

Citește și Aspirina și SARS-CoV-2. Descoperire SENZAȚIONALĂ ce confirmă TOTUL

„A încerca folosirea unui medicament precum aspirina este o idee interesantă, deoarece aspirina este disponibilă pe scară largă, iar costurile de fabricație sunt mici. Sperăm că studiul nostru să demonstreze că, în combinație cu imunoterapia, aspirina îi poate spori efectele și, în cele din urmă, poate oferi un nou tratament sigur pentru cancerul de sân ”, a declarat medicul oncolog dr. Ann Armstrong, de la NHS Christie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 424431.77RON
1 ETH = 8128.62RON
1 LTC = 391.76RON
1 XRP = 9.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel