ASF: Mihai Fercală, Iulian Stan şi Szitas Ştefan nu mai reprezintă SIF Transilvania

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
ASF a autorizat prima platformă de crowdfunding din România
ASF a autorizat prima platformă de crowdfunding din România

Autoritatea de Supraveghere Financiară este garantul legalităţii pe piaţa de capital, iar Fercală Mihai, Stan Iulian şi Szitas Ştefan nu mai sunt în drept să reprezinte Societatea de Investiţii Financiare Transilvania, a declarat vicepreşedintele ASF pentru Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare, Gabriel Grădinescu.

"Urmare a comunicatelor domnilor Mihai Fercală şi Stefan Szitas referitoare la activitatea Autorităţii de Supraveghere Financiară privind Societatea de Servicii de Investiţii Transilvania (SIF3) fac următoarele precizări: domnii Fercală Mihai, Stan Iulian şi Szitas Ştefan nu mai sunt în drept să reprezinte Societatea de Investiţii Financiare Transilvania deoarece:

a) la data de 19 aprilie 2020 a expirat mandatul deţinut de către aceştia;

b) prin Decizia nr. 525/22.04.2020, ASF a respins solicitarea SIF Transilvania de autorizare a domnilor Mihai Fercală, Stan Iulian, Ştefan Szitas în funcţia de membri ai Directoratului SIF3;

c) în şedinţa CS din data de 04 aprilie 2020, membrii Consiliului de Supraveghere au adoptat, printre altele, hotărâri în ceea ce priveşte numirea unor noi membri ai Directoratului, pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 20 aprilie 2020", a afirmat Gabriel Grădinescu, în comunicat.

Potrivit sursei citate, în litigiul ce face obiectul dosarului nr. 1104/62/2020 instanţa de judecată a respins cererile de chemare în judecată, având ca obiect "ordonanţă preşedinţială" privind suspendarea hotărârilor Consiliului de Supraveghere formulată de reclamanţii Szabo Ştefan, Carapiti Dumitru, Luţac Gheorghe, Fercală Mihai, Stan Iulian şi Szitas Ştefan în contradictoriu cu pârâţii Frăţilă Constantin, Andănuţ Crinel-Valer, Moldovan Marius Adrian şi Petria Nicolae.

Retrospectivă. Promovarea BVB la statutul de Piață Emergentă

"În contextul respingerii, prin Decizia ASF nr. 525/22.04.2020, a solicitării S.I.F. Transilvania de autorizare a domnilor Fercală Mihai, Stan Iulian şi Szitas Ştefan în funcţia de membri ai Directoratului S.I.F. Transilvania, au fost emise Deciziile ASF nr. 526/22.04.2020, nr. 539/27.04.2020 şi nr. 558/06.05.2020. Astfel, prin intermediul acestor decizii, s-a dispus succesiv suspendarea de la tranzacţionare a acţiunilor emise de SIF Transilvania SA, începând cu data de 22 aprilie 2020, pentru perioade de două, respectiv maxim zece zile, în vederea informării în mod corespunzător a investitorilor şi, totodată, instituirea în sarcina Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania SA a obligaţiei de a asigura întocmirea şi publicarea unui raport curent în vederea informării corespunzătoare a investitorilor/acţionarilor cu privire la modificările intervenite în conducerea emitentului precum şi cu privire la situaţia emitentului din perspectiva realizării actului de administrare", a declarat Gabriel Grădinescu.

El precizează că aceste decizii prin care s-a dispus suspendarea de la tranzacţionare a acţiunilor SIF Transilvania au avut în vedere dreptul fundamental al acţionarilor şi al potenţialilor investitori de a fi informaţi în mod corect şi complet cu privire la modificările intervenite în conducerea emitentului precum şi cu privire la situaţia emitentului din perspectiva realizării actului de administrare.

ASF precizează că, în conformitate cu prevederile legale în materia pieţei de capital (Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, Regulamentul UE 596/2014 privind abuzul pe piaţă etc) emitentul este răspunzător pentru informarea corespunzătoare a investitorilor.

"Conform prevederilor art. 1539 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale Consiliul de Supraveghere are ca atribuţii principale şi

a) exercită controlul permanent asupra conducerii societăţii de către Directorat;

b) numeşte şi revocă membrii Directoratului. Astfel, în condiţiile în care exercită controlul asupra conducerii societăţii de către Directorat, Consiliul de Supraveghere are dreptul dar şi obligaţia să aducă de îndată la cunoştinţa investitorilor concluziile şi măsurile adoptate urmare a activităţii de control. Or, în contextul redat, aceasta prerogativă legală de informare subzistă cu atât mai mult cu cât Directoratul societăţii nu mai era în măsură să asigure reprezentarea legală a societăţii", susţine Gabriel Grădinescu.

În aceste condiţii, Consiliul de Supraveghere a preluat obligaţia de asigurare a informării corespunzătoare a acţionarilor/potenţialilor investitori, acesta fiind singurul organ funcţional desemnat de acţionari şi autorizat de ASF.

"În concluzie, scopul actelor de autoritate emise de ASF vizează exclusiv informarea în mod corespunzător a investitorilor cu privire la modificările intervenite în ceea ce priveşte conducerea SIF Transilvania SA ca urmare a respingerii cererii de autorizare a domnilor Fercală Mihai, Stan Iulian şi Szitas Ştefan în funcţia de membri ai Directoratului, precum şi cu privire la situaţia societăţii din perspectiva realizării actului de administrare, informare ce trebuie să fie aprobată cu respectarea prevederilor legale şi statutare de către Consiliul de Supraveghere, singurul organ de administrare şi supraveghere cu mandat legal şi autorizat de ASF", se spune în comunicat.

În acest context, având în vedere că din verificările efectuate s-a constatat faptul că au fost publicate documente/comunicate semnate de persoane care nu mai au dreptul legal să reprezinte societatea (respectiv Fercală Mihai şi Szitaş Ştefan), ASF precizează că a solicitat Consiliului de Supraveghere dispunerea măsurilor care se impun în vederea verificării informaţiilor ce au făcut obiectul documentelor publicate, inclusiv în ceea ce priveşte reflectarea în mod corespunzător a voinţei acţionarilor. Faţă de aceste fapte ASF va avea o poziţie fermă în cel mai scurt timp, verificarea fiind în plină desfăşurare.

"ASF respinge cu fermitate toate acuzaţiile aduse de către domnii Mihai Fercală şi Ştefan Szitas, acuzaţii pe care le consideră ca nefondate, aceste demersuri având doar rolul de intimidare şi exercitare a unor presiuni asupra ASF şi angajaţilor săi. Activitatea ASF şi a angajaţilor în raport cu situaţia existentă la SIF Transilvania S.A s-a desfăşurat şi se desfăşoară cu stricta respectare a prevederilor legale. Măsurile de autoritate pe care le-a dispus şi urmează sa le dispună ASF se bazează exclusiv pe prevederile legale incidente în raport de situaţia de facto existentă şi se circumscriu ariei de competenţă deţinută", mai spune Gabriel Grădinescu, în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0026
Zi precendentă 4.9737
USD
Azi 4.6818
Diferența 0.0154
Zi precendentă 4.6664
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 16-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6818 RON
GBP flag1 GBP = 5.8284 RON
CHF flag1 CHF = 5.1289 RON
AUD flag1 AUD = 3.0047 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3944 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4262 RON
SEK flag1 SEK = 0.4279 RON
XAU flag1 XAU = 356.8240 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294840.47RON
1 ETH = 14367.74RON
1 LTC = 369.11RON
1 XRP = 2.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16811.20 -0.57%
BET-BK 3082.20 -0.87%
BET-FI 60140.71 -0.56%
BET-NG 1201.09 -0.59%
BET-TR 34881.21 -0.57%
BET-TRN 34077.24 -0.57%
BET-XT 1432.99 -0.62%
BET-XT-TR 2939.88 -0.62%
BET-XT-TRN 2876.95 -0.62%
BETAeRO 1066.95 0.06%
BETPlus 2484.87 -0.58%
RTL 36892.26 -0.57%

Comunicate de presa

Contrabanda cu tutun
O linie electrică inedită în România
Kaufland

Programul de 1 Mai şi Paşte al magazinelor Kaufland

Kaufland România anunță programul magazinelor...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel