Așa numita ”ordonanță trenuleț”, la un pas să intre în dezbatere publică

Delia Gheață |
Data publicării:
În ultimă instanță, este vorba despre bani
În ultimă instanță, este vorba despre bani

Ministrul Boloș a precizat că există o condiție. 

Iar condiția ca ordonanţa de urgenţă cu măsuri fiscale pentru 2024 - aşa-zisa "ordonanţă trenuleţ" - să fie pusă în transparenţă publică luni este să se va ajunge la un consens în coaliţie asupra formei finale a proiectului. 

Este precizarea făcută de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş la plecarea de la întâlnirea de lucru avută, vineri seară, la Palatul Victoria cu prim-ministrul Marcel Ciolacu. "Dacă se va ajunge la un consens, luni va fi pus în dezbatere publică", a spus Boloş, întrebat dacă proiectul de ordonanţă de urgenţă va intra în transparenţă decizională.

Prudență, cuvântul de ordine

Referitor la măsura de creştere a salariilor personalului bugetar cu 5% de anul viitor, care urmează să fie prevăzută în ordonanţa de urgenţă, ministrul Finanţelor a arătat că trebuie avută "prudenţă" pentru cheltuielile cu salariile.

"Acum nu pot să dau această cifră cu exactitate, dar, sigur, cheltuielile cu salariile sunt mari în momentul de faţă în sectorul public şi de aceea trebuie să avem prudenţă pentru cheltuielile cu salariile, fiindcă sunt cheltuieli pe care trebuie să le onorăm lună de lună şi creează presiunile de rigoare pe buget", a declarat Boloş.

Întrebat dacă bugetul de anul viitor va putea suporta creşterea cu 5% a salariilor în sectorul public, el a răspuns: "Sumele vor fi cuprinse în buget, aşa se elaborează bugetul, potrivit actelor normative în vigoare şi avem obligaţia legală ca să prevedem aceste categorii de cheltuieli în bugetul public".

Conform prevederilor Codului Fiscal

În privința accizelor, ministrul a spus că acestea se vor actualiza conform prevederilor Codului Fiscal.

"Accizele, conform legii, nu există o modificare în acest sens pe care să o propună Guvernul, iar conform legii existente în vigoare actualizarea cu preţul de consum este prevăzută de lege şi an de an s-a întâmplat acest lucru, adică se vor actualiza cu preţul de consum de la 1 ianuarie aşa cum prevede articolul 342 din Codul Fiscal", a afirmat Marcel Boloş.

Duminică urmează să aibă loc o întâlnire de lucru la nivelul liderilor coaliţiei de guvernare pe tema bugetului de stat pe anul viitor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295499.80RON
1 ETH = 8550.11RON
1 LTC = 240.16RON
1 XRP = 6.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel