Arctica se ÎNCINGE!. Record absolut de CĂLDURĂ la Svalbard

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Zona se încălzește de două ori mai repede
Zona se încălzește de două ori mai repede

Arhipelagul norvegian Svalbard, situat în regiunea arctică, a înregistrat, sâmbătă, un record absolut de căldură, cu aproape 22 de grade Celsius, a anunțat Institutul norvegian de meteorologie.

Cu 21,7 grade înregistrate nu departe de micul orășel Longyearbyen, arhipelagul a cunoscut cea mai călduroasă zi de când se fac măsurători. Recordul precedent datează din 16 iulie 1979, când mercurul din termometre a urcat la 21,3 grade. 

Grupul de insule cunoscut sub numele de Spitzberg este situat la 1000 de kilometri de Polul Nord. Valorile ridicate de căldură care, care se vor menține până luni inclusiv, sunt multe peste normele sezoniere: de regulă, în această perioadă temperaturile sunt cuprinse între 5 și 8 grade Celsius la Svalbard. 

Potrivit oamenilor de știință, Arctica se încălzește de două ori mai repede decât restul planetei. Un fenomen confirmat și de episoadele cvasi-caniculare observate în partea rusă a regiunii arcticii, unde temperaturile sunt, începând din ianuarie, cu 5 grade peste media normală în Siberia și cu un vârf de 38 de grade la începutul lunii iulie, dincolo de cercul polar. 

Citește și Mister în Alaska! Fenomen controlat de o forță inexplicabilă FOTO

Cunoscut pentru urșii săi polari, Svalbard are particularitatea paradoxală de a adăposti atât o mină de cărbune, cea mai poluantă dintre sursele de energie, și o ”Arcă a lui Noe vegetală”, inaugurată în 2008 și care păstrează toate soiurile de plante necesare omului și nu numai. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.095
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.095
USD
Azi 4.3215
Diferența 0.0257
Zi precendentă 4.2958
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0950 RON
USD flag1 USD = 4.3215 RON
GBP flag1 GBP = 5.9031 RON
CHF flag1 CHF = 5.5510 RON
AUD flag1 AUD = 3.0269 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1590 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4457 RON
SEK flag1 SEK = 0.4825 RON
XAU flag1 XAU = 683.2483 RON
Monede Crypto
1 BTC = 328219.73RON
1 ETH = 9685.52RON
1 LTC = 258.09RON
1 XRP = 6.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27453.651.48%
BET-BK5554.401.42%
BET-EF1476.411.37%
BET-FI103300.43-0.04%
BET-NG1994.861.09%
BET-TR64289.711.48%
BET-TRN62102.261.48%
BET-XT2376.811.39%
BET-XT-TR5440.901.39%
BET-XT-TRN5270.071.39%
BETAeRO981.76-0.09%
BETPlus3980.721.48%
RTL61731.711.39%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel