ANRM ar putea scoate la licitaţie doar perimetre petrolifere onshore

Mara Ivan |
Data publicării:
Sunt necesare unele clarificări
Sunt necesare unele clarificări

Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM) ar putea scoate la licitaţie doar cele 22 de perimetre petrolifere onshore (pe uscat) din cadrul Rundei a XI-a de concesiuni, întrucât în cazul celor şase offshore există încă incertitudini juridice, potrivit unor surse din cadrul agenţiei.

În luna iulie 2019, ANRM anunţa că oferă prin apel public concesionarea operaţiunilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră a 28 de perimetre (22 onshore şi 6 offshore), în cadrul Rundei a XI-a de licitaţii, potrivit unui ordin al preşedintelui ANRM, publicat în Monitorul Oficial pe 24 iulie.

Însă anunţul nu a fost publicat şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, din cauza unor incertitudini juridice cu privire la perimetrele offshore.

"Sunt necesare clarificări legate de incertitudini juridice privind regimul aplicabil apelurilor publice de ofertă, incertitudini juridice privind regimul aplicabil acordurilor petroliere offshore, incertitudini privind regimul juridic aplicabil transferurilor în tot sau în parte a drepturilor şi obligaţiilor privind acordurile petroliere offshore", au spus sursele citate.

Citește și ANRM a avut o creştere a încasărilor de 203%

Reprezentanţii ANRM vor discuta în perioada următoare cu cei ai ACROPO (Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore), pentru clarificarea acestor aspecte, dar şi cu reprezentanţii companiilor petroliere din asociaţia ROPEPCA. Astfel, ANRM ia în calcul şi demararea Rundei a XI-a doar cu perimetrele onshore, pentru care există deja interes exprimat de mai multe companii, printre care OMV Petrom şi Romgaz.

"În acest sens, putem demara procedurile în maximum două săptămâni. Depinde de rezultatul discuţiilor cu ACROPO şi ROPEPCA", au mai arătat sursele menţionate. Runda anterioară, Runda a X-a, a fost derulată în perioada 2009-2010, când ANRM scos la licitaţie concesionarea a 30 de petrimetre petrolifere, din care 12 onshore şi 18 offshore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299820.70RON
1 ETH = 14659.34RON
1 LTC = 386.88RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel