ANRE anunță că FACTURILE la GAZE se DUBLEAZĂ iarna aceasta

Antonia Popescu |
Data publicării:
Vicepreședinte ANRE: Mai mult de 10 furnizori de gaze au ieşit din piaţă până acum
Vicepreședinte ANRE: Mai mult de 10 furnizori de gaze au ieşit din piaţă până acum

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță că de iarna aceasta facturile la gaze se dubleză. Vicepreşeditele ANRE nu doar că susţine că aceste scumpiri sunt justificate, ci ne avertizează că acesta este abia începutul.

Unii experţii în energiei spun însă că aceste scumpiri vin ca urmare a unor manipulări şi specualţii.

”Eu mă aștept ca în viitor, de la 1 ianuarie 2022, să vedem într-adevăr și în prețurile finale de la consumatorii casnici evoluția prețurilor din angro la energie electrică și gaze naturale.

Mă aștept la prețurile de serviciu universal, aplicate de la 1 iulie 2022, la încă o creștere de cel puțin 5% în valoarea facturii în prețul final al facturii, iar la gaze naturale.

Ofertele actuale din piață ar putea conduce chiar la dublarea prețului final la gazele naturale pentru iarna aceasta”, a precizat vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy Bege.

Zborul în spaţiu organizat de Virgin Galactic în iulie, afectat de o problemă de traiectorie

Acesta a fost întrebat apoi ce a făcut ANRE pentru populație mai exact, dacă acum vom avea scumpiri de 100% la gaze, iar vicepreședintele ANRE a răspuns:

”Păi ANRE cum poate influența prețul angro din Europa? Dacă spuneți că ANRE e de vină pentru evoluția prețului de energie electrică sau gaze naturale, care este exact identic în Europa cum e în România, îmi dați și argumente, atunci eu îmi dau și demisia de la ANRE și plec”, potrivit Antena3.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0914
Diferența 0.0004
Zi precendentă 5.091
USD
Azi 4.2701
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2701
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0914 RON
USD flag1 USD = 4.2701 RON
GBP flag1 GBP = 5.8539 RON
CHF flag1 CHF = 5.5772 RON
AUD flag1 AUD = 3.0417 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1618 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4519 RON
SEK flag1 SEK = 0.4824 RON
XAU flag1 XAU = 699.7256 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291934.93RON
1 ETH = 8555.73RON
1 LTC = 230.07RON
1 XRP = 5.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27708.131.02%
BET-BK5584.830.97%
BET-EF1482.650.83%
BET-FI106458.141.64%
BET-NG1968.940.31%
BET-TR64885.601.02%
BET-TRN62677.881.02%
BET-XT2400.691.10%
BET-XT-TR5495.581.10%
BET-XT-TRN5323.031.10%
BETAeRO1004.581.22%
BETPlus4017.690.99%
RTL62266.681.01%

Opinii

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Portul Constanța / FOTO: Constanța Port Facebook

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel