Angela Merkel, decizie importantă, într-un moment delicat

51269148299_1d5fc7f72d_c_34836700
Ce intenționează să facă Merkel
Aflată într-o vizită în Statele Unite, cancelarul federal german Angela Merkel a anunțat  că plănuieşte să ia o pauză după ce se va retrage din politică, pentru a reflecta, informează dpa.

Merkel, care nu intenţionează să candideze în următoarele alegeri din Germania, în septembrie, a spus că vrea o pauză, pentru a înțelege ce o interesează în viaţă, aspect la care nu a avut timp să se gândească în cei 16 ani de când se află la conducerea guvernului federal. 

"Şi apoi poate că voi încerca să citesc ceva, iar atunci când mi se vor închide ochii de oboseală, voi dormi puţin, şi apoi vom mai vedea", a spus ea. O decizie importantă, într-un moment delicat, au comentat analiștii. 

Angela Merkel a mai spus că nu-i va lipsi faptul de a lua decizii tot timpul, chiar dacă de obicei ea este invadată de gânduri despre toate lucrurile pe care trebuie să le facă. "Însă îmi voi aminti foarte repede că altcineva face acest lucru acum. Şi cred că aceasta o să-mi placă foarte tare", a afirmat Merkel.

Citește și Angela Merkel, mesaj pentru statele din Balcanii de Vest

Se presupune că este ultima vizită pe care Angela Merkel o întreprinde în SUA în calitate de cancelar federal, întrucât ea se va retrage înainte de alegerile naţionale din septembrie. Această vizită ar urma să marcheze un nou început în relaţiile SUA-Germania şi să contribuie la restabilirea relaţiilor transatlantice, ajunse la cel mai scăzut nivel în timpul administraţiei predecesorului lui Biden, Donald Trump.

Angela Merkel se va întâlni cu vicepreşedinta americană Kamala Harris în cadrul vizitei sale la Washington de joi, înainte de convorbirile bilaterale cu preşedintele Joe Biden.

Cancelarul german a făcut peste 20 de vizite la Washington în timpul celor 16 ani în fruntea guvernului, Biden fiind acum al patrulea preşedinte de la Casa Albă de când Merkel a venit la putere

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close