Angajările la stat. Cum vrea Guvernul să revoluționeze procesul

Antonio Grigore |
Data actualizării: | Data publicării:
Sistemul de examinare va prelua modelul EPSO, al Comisiei Europene.
Sistemul de examinare va prelua modelul EPSO, al Comisiei Europene.

Ministrul Cristian Ghinea a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că se dorește schimbarea procesului prin care se fac angajările la stat, dorindu-se adoptarea modelului european de selecție a personalului din administrație.

Cristian Ghinea a precizat că va fi pus în practică un sistem național de examinare a funcționarilor publici.

În acest sens, va exista un proiect pilot în 2022, urmând ca din anul 2023 sistemul să devină operațional la nivelul întregii administrații publice.

''Dai un examen ca să intri în corpul funcționarilor publici și de acolo ești distribuit la instituția care are nevoie de tine'', a menționat Ghinea.

Sistemul de examinare va prelua modelul EPSO, al Comisiei Europene, prin care se organizează concursuri generale, iar persoanele care sunt declarate admise sunt încadrate în funcție de necesitățile diferitelor instituții.

Rămâne de văzut cum va fi implementată decizia și care vor fi excepțiile de la regulă.

Citește și: Energia electrică și gazele. Se schimbă condițiile pentru racordarea gratuită

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0798
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.0795
USD
Azi 4.3475
Diferența 0.0007
Zi precendentă 4.3468
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0798 RON
USD flag1 USD = 4.3475 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.4619 RON
AUD flag1 AUD = 2.8553 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1761 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4281 RON
SEK flag1 SEK = 0.4518 RON
XAU flag1 XAU = 469.8706 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506477.53RON
1 ETH = 13245.96RON
1 LTC = 413.36RON
1 XRP = 12.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET19189.940.69%
BET-BK3627.430.86%
BET-EF1040.850.56%
BET-FI62365.690.86%
BET-NG1376.470.26%
BET-TR44509.820.70%
BET-TRN43037.190.70%
BET-XT1632.360.74%
BET-XT-TR3707.130.75%
BET-XT-TRN3593.640.75%
BETAeRO886.920.71%
BETPlus2818.550.72%
RTL42566.640.59%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel