Angajarea persoanelor cu dizabilități. Schimbări. E vorba de bani

Simona Haiduc |
Data publicării:
O mai mare flexibilitate
O mai mare flexibilitate

Parlamentul a adoptat un proiect de act normativ ce modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Documentul schimbă condițiile în care instituțiile și societățile sunt obligate să să angajeze persoane cu handicap.

Astfel, actul normativ adoptat prevede că firmele pot opta inclusiv pentru plata a doar 50% din salariu și cumpărarea, în compensație, a produselor sau serviciilor realizate de persoane cu dizabilități în unități protejate autorizate, dacă nu respectă limita de angajare de 4% din personal, a persoanelor cu handicap.

Documentul adoptat de Parlament modifică și completează art. 78:

„(3) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin.(2), pot opta pentru una din următoarele obligaţii:

a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferenţa până la nivelul sumei prevăzute la lit.a), să achiziţioneze, pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unităţi protejate autorizate.”

Citește și Locuri de parcare. ATENȚIE!. Amenzile pot ajunge la 10.000 de lei

De asemenea, proiectul extinde, la art. 24, categoriile de beneficiari. La articolul 24, după alineatul (9) se introduc două noi alineate, alin.(10) şi (11), cu următorul cuprins:

„(10) De prevederile alin. (9) beneficiază şi părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecţie specială, stabilită în condiţiile legii.

(11) Sumele aferente drepturilor prevăzute la alin. (9)-(10) se asigură din bugetul de stat prin bugetul AutorităţiiNaţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0694
Diferența -0.0013
Zi precendentă 5.0707
USD
Azi 4.3258
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3258
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0694 RON
USD flag1 USD = 4.3258 RON
GBP flag1 GBP = 5.8565 RON
CHF flag1 CHF = 5.4221 RON
AUD flag1 AUD = 2.8769 RON
DKK flag1 DKK = 0.6791 RON
CAD flag1 CAD = 3.1257 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4630 RON
XAU flag1 XAU = 506.8417 RON
Monede Crypto
1 BTC = 500719.31RON
1 ETH = 19904.61RON
1 LTC = 496.52RON
1 XRP = 13.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20745.00-0.41%
BET-BK4017.43-0.33%
BET-EF1122.34-0.42%
BET-FI73365.22-0.39%
BET-NG1507.79-0.42%
BET-TR48142.09-0.41%
BET-TRN46546.83-0.41%
BET-XT1777.98-0.42%
BET-XT-TR4039.80-0.42%
BET-XT-TRN3915.93-0.42%
BETAeRO951.18-0.53%
BETPlus3038.49-0.42%
RTL46456.85-0.40%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel