Ancheta Consiliului Concurenței: Ce se va întâmpla cu prețul la carburanți

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Transporatorii amenință că nu vor mai alimenta în România
Transporatorii amenință că nu vor mai alimenta în România

Companiile petroliere trebuie să afişeze simultan majorarea preţurilor la carburanţi, pentru ca firmele să nu se influenţeze reciproc, întrucât concurenţa pe piaţa carburanţilor este una redusă, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Concurenţei. 

Autoritatea de Concurenţă solicită adoptarea acestei măsuri în urma derulării unei anchete sectoriale pe piaţa comercializării cu amănuntul de carburanţi din România. Ancheta a confirmat faptul că existenţa unui lider, care deţine aproximativ jumătate din piaţă, are efect direct asupra modului în care se modifică preţurile cu amănuntul la carburanţi, acesta fiind, de regulă, şi iniţiatorul modificărilor de preţ.

Consiliul Concurenţei nu nominalizează compania, însă lider pe această piaţă este OMV Petrom, care deţine peste 700 de benzinării, sub brandurile OMV şi Petrom. Compania este urmată, pe această piaţă, de Rompetrol, Lukoil, Mol, Socar şi Gazprom.

Creșteri de preț săptămânale

Raportul autorităţii de concurenţă mai arată că, în acelaşi timp, fiecare companie monitorizează constant activitatea concurenţilor şi reacţionează la modificările de preţuri ale acestora. "Ca urmare, în vederea creşterii concurenţei în acest sector, Consiliul Concurenţei susţine elaborarea unui act normativ prin care să se stabilească numărul creşterilor de preţ săptămânale, zilele în care se pot efectua aceste creşteri şi ora modificării, valabile pentru toate companiile de pe piaţă, pentru reducerile de preţ neimpunându-se nicio restricţie de acest fel, acestea putând fi operate oricând", susţine Consiliul.

De asemenea, se recomandă autorităţilor competente (CNAIR, ANAP) analizarea posibilităţii modificării legislaţiei, astfel încât să se evite situaţiile în care o companie care operează o staţie pe un tronson de autostradă să construiască o altă staţie situată înainte sau după staţia iniţială. În acest fel, va fi stimulată concurenţa la nivel local, iar consumatorul va putea alege oferta cea mai avantajoasă.

În acelaşi timp, Autoritatea încurajează companiile să o informeze cu privire la eventualele bariere la intrarea pe piaţă cu care se confruntă, pentru ca acestea să poată fi supuse analizei şi, dacă este cazul, să poată fi identificate eventuale soluţii de facilitare a intrării pe piaţa comercializării cu amănuntul de carburanţi.

Situația juridică a terenurilor

Consiliul Concurenţei consideră oportună decizia ANRM de a stabili preţul de referinţă pentru petrolul extras din România în funcţie de cotaţia Brent din luna anterioară. În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei solicită adoptarea de urgenţă a unui act normativ care să reglementeze situaţia juridică a terenurilor puse la dispoziţia unor operatori economici în contextul privatizării şi pentru care nu s-au obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate, cum este şi cazul OMV Petrom. Ca urmare, aceştia au utilizat terenurile fără ca statul să primească în schimb acţiuni sau contravaloarea folosinţei/chirie.

Citește și Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi, lansat de Consiliul Concurenței

Prin acest act normativ, operatorii economici în cauză vor fi obligaţi să întocmească documentaţia necesară pentru obţinerea certificatului de proprietate, în termen de maximum un un an de la intrarea în vigoare a legii, valoarea terenurilor urmând a fi înregistrată ca aport în natură al statului la capitalul acelor companii.

De asemenea, companiile vor fi obligate la plata către autorităţile publice a contravalorii folosinţei terenurilor pentru perioada de la intrarea în vigoarea a legii şi până la majorarea capitalului social cu contravaloarea respectivă, cât şi pentru trecut (perioada de la privatizare până la intrarea în vigoare a legii), un proiect de lege în acest sens aflându-se în analiza ministerului de resort.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0781
Diferența 0.0056
Zi precendentă 5.0725
USD
Azi 4.3638
Diferența 0.0367
Zi precendentă 4.3271
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0779 RON
USD flag1 USD = 4.3548 RON
GBP flag1 GBP = 5.8400 RON
CHF flag1 CHF = 5.4211 RON
AUD flag1 AUD = 2.8443 RON
DKK flag1 DKK = 0.6804 RON
CAD flag1 CAD = 3.1565 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0293 RON
NOK flag1 NOK = 0.4345 RON
SEK flag1 SEK = 0.4615 RON
XAU flag1 XAU = 494.9452 RON
Monede Crypto
1 BTC = 485454.38RON
1 ETH = 19026.30RON
1 LTC = 489.96RON
1 XRP = 12.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20530.871.23%
BET-BK3957.300.79%
BET-EF1115.181.28%
BET-FI71863.380.00%
BET-NG1497.951.55%
BET-TR47645.161.23%
BET-TRN46066.371.23%
BET-XT1758.641.10%
BET-XT-TR3995.871.11%
BET-XT-TRN3873.351.11%
BETAeRO937.10-0.77%
BETPlus3008.421.17%
RTL45911.041.30%

Opinii

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel